Unii au harul poeziei, altii mintea prinsa pe veci in maruntaiele unui computer. Lui i s-ar putea spune „Bombanitorul“. Toata viata, si-n somn, si la trezie, asta a facut: a bombanit.
Pina acum o vreme il puteai zari pe holul Curtii de Apel Craiova, ori pe la Inalta Curte din Bucuresti, ori tot mizgalind niste hirtii pe o bancuta in curtea Tribunalului din Botosani, ba, la inceputul anului, astepta o sentinta intr-o sala de la Tribunalul Sibiu.
Batrinelul asta nestavilit la vorba si la dat din miini a trimis in judecata zeci de oameni, fosti ofiteri de Securitate, fosti colegi de Cancelarie, fosti elevi, acuzindu-i ca i-au distrus viata. Le-a cerut daune in bani, fiecaruia dupa puterea raului ce l-au indreptat spre el. Am pus in paranteze, in dreptul numelor, cam de citi euro crede Constantin Zanfir ca i-a gresit fiecare.
Protest la condica de sugestii si reclamatii
Cazul Zanfir e un succes al Securitatii. Elementul dusmanos trebuia neutralizat si misiunea indeplinita, chiar daca ofiterii de la munca de jos dadeau semne de lehamite la inceputul misiunii. Simteau ei, dupa cum ne-au marturisit recent, ca „urmaritul nu era decit o musca“.
Si l-au neutralizat, adica l-au cumintit, montind impotriva-i cohorte de informatori, multi dintre acestia copii, elevi de-ai guralivului profesor. Caci n-avea proful de desen tehnic Constantin Zanfir alt pacat, pe linga cel de-a face noaptea taximetrie clandestina si a dormi a doua zi cu capul pe catedra, n-avea, spuneam, alt pacat, decit cel al unei guri spurcate.
Ca sa ajunga din postura de biet profesor de tehnologia materialelor la liceul fabricii de vagoane din Caracal in cea de element dusmanos, lui Constantin Zanfir, 65 de ani, azi, i-a fost suficient sa intrebuinteze in scopul pentru care a fost creata o condica de sugestii si reclamatii. Mai exact, pe cea atirnata la chioscul de piine al complexului Bulevard din localitate.
Acolo, el a facut o reclamatie sub forma unei intrebari: „Unde e piinea acestui popor eroic?“. Si a tot reclamat, in scris, cale de vreo doua pagini. Se intimpla in dimineata zilei de 28 noiembrie 1974.
La amiaza era chemat impreuna cu directorul liceului la toar’su prim-secretar al Caracalului. „Au tipat la mine, au batut cu pumnul in masa, m-au pus sa-mi revizuiesc atitudinea“. A doua zi, i se deschidea dosar de urmarire informativa.
Legaturile cu Vestul
Acuzatia - „element dusmanos“. Planul de masuri prevedea „stabilirea atitudinii la locul de munca, in special in procesul predarii elevilor, stabilirea anturajului, infiltrarea de microfoane“. Rolul esential revenea informatorilor. Citindu-le notele, ofiterii l-au descoperit morocanos, un pic laudaros cu meseria lui si cam atit. Bombanea tot timpul, raportau informatorii.
Termenele de predare a delatiunilor si a rapoartelor n-au fost respectate initial. Ofiterii simteau ca au de-a face cu o miza mica. „Zanfir asta nu era mai mult decit o musca, dar ordinele erau ordine si, pina la urma, trebuiau executate.
Ceausescu isi descoperise chiar atunci placerea de-a vina in paduricile de linga Caracal si noi am fost pusi sa-l aparam de orice biziitura“, si-a reamintit zilele trecute, la solicitarea noastra, Zoltan Makai (15.000 de euro), pe atunci locotenent de Securitate la Caracal, iesit la pensie cu gradul de maior.
Cu trecerea lunilor, s-au inmultit informarile, s-a aflat ca, „intr-una dintre duminicile lunii februarie, tov. Zanfir trecuse in condica faptul ca a facut un numar de ore pe care nu le-a fazcut“.
Deodata, a cazut bomba, gata, l-au prins cu ceva. Informatorul „Iacob“ i-a descoperit un prieten, fost coleg de facultate, stabilit in strainatate. Zanfir a fost chemat la sediul Securitatii Caracal sa povesteasca ce relatie are el cu Occidentul.
A scris ca l-a cunoscut cu 20 de ani in urma pe Ciuca Aurel, in timp ce invatau amindoi la scoala profesionala CFR, ca nu mai stie de el de pe la sfirsitul anului ’69. „Am primit la Daneasa o vedere cu orasul Stochlom-Suedia, prin care imi transmitea multe salutari din Venetia Nordului, scria Zanfir in nota explicativa.
Eu i-am trimis o vedere din Caracal cu «Teatrul National», prin care-i transmiteam sanatate si pareri de rau (de regret) pentru faptul ca a parasit Romania. Inainte de inundatii, mai 1970, am primit un colet (plic deschis) prin vama Slatina ce continea 6 lame de barbierit. Mentionez ca de atunci eu nu am mai primit nimic si nici nu am mai aflat nimic de la el“.
