Sorin Antohi a demisionat din functiile academice detinute dupa ce s-a descoperit ca nu are titlul de doctor. Lumea academica vorbeste deja despre un prestigiu stirbit al intelectualitatii romanesti.

Demisia lui Sorin Antohi, pe care si-ar fi depus-o, dupa cum sustine, inca de vineri la Central European University (CEU) din Budapesta, nu a surprins lumea academica romaneasca. Era un gest asteptat de cunoscutii si colegii sai de breasla, vazut ca singura iesire onorabila din aceasta situatie fara precedent.

Anuntul demisiei, pe care l-a trimis intr-un mesaj privat si profesorului Vladimir Tismaneanu, nu a fost insa insotit si de o explicatie.

De ce nu si-a sustinut niciodata teza, pregatita sub indrumarea academicianului iesean Alexandru Zub, cind parcursese toate etapele anterioare? De ce, in conditiile in care nu si-a sustinut-o, si-a asumat titlul de doctor?

In asteptarea unor raspunsuri de la Sorin Antohi, universitarii se gindesc la impactul pe care-l va avea acest caz nemaiintilnit in lumea academica internationala.

„Maladiile morale postcomuniste“

„Ne putem astepta ca orice intelectual roman care ajunge in strainatate, cel putin daca este din zona umanista, sa fie privit cu suspiciune“, apreciaza Mircea Mihaies, de la Universitatea de Vest din Timisoara, considerind ca Sorin Antohi este „capabil insa sa sustina in fiecare an cite o teza“.

„In lumea academica sint insa niste rigori pe care trebuie sa ti le asumi. Poti sa nu intri in sistem daca ti se par plictisitoare“, mai spune Mircea Mihaies. „Este un caz trist, care m-a socat pentru ca nu inteleg cum i-a scapat acest lucru, cind el poate da zece doctorate“, isi exprima nedumerirea si istoricul Stelian Tanase.

Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste, in care l-a cooptat initial si pe Antohi, considera ca Sorin Antohi este unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati intelectuali romani contemporani in Europa, dar si in SUA. „Tacerea e contraproductiva.

Ii submineaza pozitia“, spune Tismaneanu, considerind insa ca opera stiintifica a lui Antohi „din trecut, dar si din viitor, va ramine importanta“.

„Nu-mi pot explica acest caz decit gindindu-ma la maladiile morale ale Romaniei postcomuniste. Intreaga traditie a disidentei e legata de ideea unei vieti traite in adevar, or, aici avem un caz la polul opus“, mai comenteaza Tismaneanu, profesor la Universitatea din Maryland.

Ce fac studentii lui Antohi

Bogdan Murgescu, profesor la Facultatea de Istorie din Bucuresti, care a fost visiting professor la CEU si a fost in comisii de doctorat cu Antohi, este de parere ca in urma acestei situatii va ramine o pata doar in biografia personala, iar comunitatea academica romaneasca nu va fi afectata in ansamblul ei.

„Formal este o mare problema, insa el are o inalta competenta profesionala“, spune Murgescu. La rindul sau, Zoe Petre, care era decan la Facultatea de Istorie din Bucuresti in perioada in care Sorin Antohi si-a inceput cariera universitara, sustine ca intre un doctor precum Nicolae Mischie si un Sorin Antohi fara doctorat il prefera pe cel din urma.

Integral in Cotidianul