Fostii ofiteri de informatii ai regimului comunist roman sunt suspectati ca ii ajuta pe gangsteri sa dezvolte o noua tehnologie de spargere a bancomatelor, relateaza "The Sunday Mirror", in editia electronica de ieri. Cativa "nasi" instariti din Romania conduc adevarate imperii in domeniul fraudelor, din resedintele lor aflate in Balcani", dezvaluie tabloidul britanic.

Pentru a extrage sume de bani de pe carduri, bandele de hoti au dezvoltat o noua interfata de inalta tehnologie pentru bancomate, care arata exact precum originalul si, totodata, reuseste sa afle informatiile personale ale victimei.

Mai mult decat atat, imigrantii ilegali sunt obligati sa amplaseze aceste interfete false la bancomate pentru a putea plati sumele datorate gangsterilor care i-au ajutat sa vina clandestin in Marea Britanie, scrie saptamanalul britanic. "Dificultatea pentru noi o reprezinta numarul mare al infractorilor.

Cum ii arestam pe unii dintre ei, cum sunt recrutati altii din Romania", a declarat pentru "Sunday Mirror" Roger Crook, seful unei unitati speciale antifrauda. Tabloidul mai adauga faptul ca noul pont de incasat bani este atat de convingator, incat se vinde pe piata neagra pentru 10.000 de lire sterline, iar utilizatorul ar avea un profit de sase milioane de lire sterline pe luna.