Un elicopter a cazut, marti, in lacul de acumulare de la barajul Golesti, din judetul Arges. Elicopterul Puma apartinea Ministerului Apararii si s-a prabusit in jurul orei 13.10, in timp ce efectua o misiune militara. Cei trei membri ai echipajului si-au pierdut viata in accident, transmite Antena3.

Un echipaj de urgenta a sosit la fata locului. Scafandrii au declarat ca e prea periculos sa inceapa cautarile in aceasta noapte, ele fiind amanate pentru maine.

Deocamdata nu se cunosc cauzele producerii incidentului, care putea fi generat de o eroare umana sau o defectiune tehnica, conditiile meteorologice fiind favorabile zborului.

Imprejurarile producerii incidentului sunt cercetate de o comisie formata din specialisti ai Fortelor Aeriene si procurori militari.

Unul dintre cei doi piloti aflati la bordul elicopterului prabusit in lacul de acumulare de la Golesti, comandorul Adrian Marinescu efectuase 2400 de ore de zbor pe elicoptere Puma si a fost timp de trei luni comandant al Aeroportului International Kabul, se arata intr-un comunicat al MApN.

Celalalt pilot, locotenentul Adrian Cioarba este pilot pe elicopter din 2004, avand 108 ore de zbor, din care 58 pe elicoptere de tip Puma.

Maistrul militar Constantin Hurchi, aflat si el in elicopter este mecanic de bord din anul 1990.

Pe de alta parte, Administratia Nationala „Apele Romane” informeaza intr-un comunicat ca in urmatoarele ore sunt posibile pierderi de combustibil in apa.

„Pana in acest moment au fost prelevate probe in aval, in vederea monitorizarii calitatii apei lacului. Precizam ca localitatile din zona nu sunt alimentate cu apa direct din lacul Golesti”, se arata in comunicat.

Specialistii de la „Apele Romane” au anuntat deja SC Apanova Bucuresti.

"Se are in vedere posibila inchidere a Canalului de Alimentare care face legatura dintre raul Arges si Dambovita, pentru a nu afecta sursa de alimentare cu apa. Se va interveni cu material absorbant in zona petei aparute la suprafata lacului. Se va monta un baraj absorbant pentru produse petroliere in dreptul deversorului", sustine ANAR.

Conform Administratiei Nationale „Apele Romane”, exista pericolul ca raul Dambovita, care alimenteaza cu apa o parte a capitalei, sa fie poluat.