Distinsul intelectual Andrei Plesu, pe un ton ironic-amar, aseamana actuala dosariada cu o mineriada de hartie. Adica destine de personalitati recunoscute ale scenei publice sunt practic frante sub tavalugul dezvaluirilor, aruncand, prin influenta, oprobriul opiniei publice asupra intregii intelectualitati romanesti.
Nu contest ca sunt excese, ca multi neaveniti isi dau cu parerea si "dau cu tunul" fara probe, doar din prostie, invidie ori rautate, ca se produc greseli cu efect distrugator asupra unor persoane onorabile, dar nu inteleg de ce aceasta generalizare.
De ce acest vechi si indelung uzitat "dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine" tocmai din partea unui intelectual rasat? Daca anumite personaje foarte respectate de pe scena publica ori politica sunt dovedite ca au colaborat cu fosta politie politica ori ca erau disidenti fabricati de KGB, sau ca sunt impostori sadea, asta inseamna ca toata intelectualitatea e condamnabila? De unde
aceasta concluzie? Ce rost au exagerarile tenebroase ale domnului Plesu, atat de scarbit de mizeria de sub pres prea adanc rascolita? Era mai bine ca turnatorii si impostorii sa ramana acoperiti, sa se inghesuie ca paduchii in frunte la onoruri si privilegii nemeritate, castigate doar de pe urma tupeului, nu a unei cariere meritorii? Daca nu s-ar fi inceput aceasta minima asanare a scenei publice
am mai avea vreo sansa de renastere? Impostorii n-ar fi promovat tot indivizi asemenea lor ca sa fie siguri ca nu le vor fi scoase vreodata la iveala scheletele din debara?
Din nefericire, situatia din patria noastra nu e deloc roza. Crema intelectualitatii a fost exterminata in puscariile si lagarele comuniste si inlocuita, in pozitiile-cheie, cu demidocti brutali, credinciosi partidului. Dupa revolutie s-a inregistrat o noua ofensiva a imposturii.
S-au infiintat universitati-fantoma, s-au dat doctorate, nu "pe puncte", ci pe pile, mai ceva ca-n perioada stalinista, ba chiar s-au dus lupte crancene pentru infiintarea unor academii paralele pentru ca in Academia Romana se intra cam greu, iar titlul de doctor ori cel de profesor universitar devenise prea banal.
Tot felul de plagiatori, de tampiti cu ifose care n-au scris in viata lor un rand, de politicieni analfabeti, dar cu tupeu au inundat putinele feude ale invatamantului universitar de calitate, ale intelectualitatii pursange, cata a mai rezistat calvarului comunist, producand o debandada halucinanta.
Astazi, tragand linie, avem mai multi doctori si profesori universitari decat a avut vreodata Romania, dar invatamantul e la pamant, subiectele ultrasecurizate de examen se vand la colt de strada, universitatile noastre sunt la coada clasamentelor internationale, cultura romaneasca e cvasinecunoscuta in lume si nu neaparat din cauza barierei lingvistice, ci pentru ca e sufocata de mediocritate si
impostura. Acestea ar trebui sa fie motivele de tristete ale unui intelectual de rasa, nu faptul ca se incearca o asanare, chiar cu excesele de care vorbeam mai sus. Dl Plesu a spus si un mare adevar, despre care tot scriem, dar cu prea putine efecte. Acela ca dosariada face victime din randurile intelectualitatii, trecand in plan secund marii vinovati: securistii si tortionarii.
Da, dar acestia nu vor putea fi inlaturati din pozitiile-cheie si din locurile caldute de catre cei pe care i-au folosit si i-au santajat o viata intreaga. Iata inca un motiv pentru care asanarea trebuie sa continue. Si trebuie sa continue nu doar la nivel individual, ci mai ales la nivel institutional astfel incat legislatia si institutiile statului sa nu mai fie adapost pentru impostori.
Nici pentru tortionari. Numai asa va putea renaste intelectualitatea autentica, in masura sa disciplineze clasa politica si sa consolideze societatea civila.
