BCR Leasing IFN a finantat, in primele noua luni ale acestui an, bunuri in valoare de aproximativ 220 milioane de euro, in crestere cu circa 55% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit unui comunicat al institutiei transmis redactiei HotNews.

Valoarea totala a celor 11.700 de contracte de leasing incheiate in intervalul ianuarie-septembrie 2006 a fost de peste 270 milioane euro.

La sfarsitul lunii septembrie, configuratia portofoliului institutiei era compusa in proportie de 56% din autoturisme, 15% vehicule comerciale, 27% echipamente si utilaje industriale si 2% leasing imobiliar.

Orientarea companiei catre atragerea clientilor din zonele industriale, a accentuat vanzarile in segmentul echipamente si utilaje industriale, leasingul pentru acestea inregistrand o crestere de 7% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

„Pe o piata in curs de reglementare, dar cu un potential de crestere semnificativ, vom continua sa ne concentram pe gasirea celor mai eficiente modalitati de ofertare a unor servicii de leasing la costuri atractive, pe extinderea termenelor de acordare a finantarilor si imbunatatirea accesului clientilor la serviciile noastre”, a declarat Claudiu Emanuil Stanescu, presedinte-director general BCR Leasing IFN.

BCR Leasing IFN este prezenta pe piata romanesca a leasingului din 2001, ca subsidiara a Bancii Comerciale Romane. La finele anului 2005, compania detinea o cota de piata de 11% si un volum total al finantarilor de peste 234 milioane euro.

BCR este cea mai importanta banca din Romania, gestionand in prezent active de peste 10 miliarde de euro. Banca are in prezent 449 sucursale si agentii in intreaga tara. BCR detine peste 1200 de ATM-uri si aproximativ 8000 de POS-uri, iar numarul clientilor depaseste in prezent patru milioane de persoane, din care 90% sint clienti persoane fizice.