Coreea de Nord a produs aproape 50 kg de plutoniu, indeajuns pentru sase sau sapte incarcaturi nucleare, se arata intr-un raport al Ministerului sud-coreean al Apararii, citat de agentia de presa Yonhap.

Conform raportului, pentru a fi folosite, incarcaturile nucleare ar putea fi transportate cu cele 82 de avioane Ilyushin 28, detinute in prezent de Coreea de Nord, la bazele aeriene Uiju si Changjin.

Ministrul apararii de la Seul, Yoon Kwang-Ung, a spus ca statul comunist dezvolta focoase nucleare pentru rachetele sale, dar va mai avea nevoie de cativa ani pana ce Coreea de Nord le va putea produce.

In data de 9 octombrie, Coreea de Nord a efectuat primul sau test nuclear, in urma caruia Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezolutie care instituie sanctiuni economice si comerciale impotriva regimului comunist de la Phenian.