Nu am acordat nici cel mai mic interes jocului de-a "Mari Romani". Am retinut doar ca este o licenta pe care televiziunea nationala a cumparat-o din Marea Britanie, unde, la fel ca si in alte tari, s-ar fi bucurat de un considerabil succes. Poate fi o scuza pentru achizitionarea unui program care exceleaza prin superficialitate si diletantism.
Cred insa ca ar fi infinit mai interesant si cu adevarat mai instructiv daca o institutie autohtona serioasa s-ar aventura in incercarea de-a stabili Decalogul pacatelor pe care noi, romanii, suntem dispusi sa ni le asumam.
Fara a ma incumeta sa afirm ca am in minte imaginea virtuala a tabloului in ansamblul lui, de un lucru sunt sigur: Ingratitudinea este una din trasaturile care nu vor putea lipsi din profilul ce va fi configurat.
In fata celor sceptici, poate ar trebui sa-mi sustin afirmatia cu o serie lunga de exemple, din intreaga noastra istorie, lucru pe care nu sunt dispus sa-l fac pentru simplul motiv ca mi se pare un exercitiu pe deplin accesibil oricarui om cu o minima instructie.
Ma simt insa dator sa marturisesc ca, daca invoc astazi Ingratitudinea ca pe o adevarata tara, o fac sub presiunea unei intrebari care a ajuns sa ma urmareasca pana la obsesie. Intrebarea suna astfel: "Cum Dumnezeu putem trai in buna pace, impacati cu gandul ca suntem atat de nedrepti cu semenul nostru Paul Goma?!".
Am sa spun de la inceput ca il cunosc, ca am citit si ca am auzit de la multi altii cat de dificila, aproape imposibila este o relatie destinsa cu Paul Goma.
Daca incep invocand aceasta "majoritate", o fac pentru a spune limpede ca mi se pare ca nu ar fi trebui sa aiba nici o relevanta, nu ar fi trebuit ascultata si nu ar trebui lasata sa aiba nici o influenta asupra felului in care ne pozitionam fata de "cazul" Goma. Din pacate, lucrurile nu s-au petrecut asa.
Oameni care, pentru a ingropa in uitare faptele savarsite de el absolut admirabil, s-au precipitat sa invoce hibele caracteriale si au reusit sa plaseze o problema de interes national la coada unei interminabile liste de asteptare.
Problema de interes national, cand vorbim de oameni ca Paul Goma, rezida in maniera in care, odata scapati din totalitarism, ne-am recuperat putinele repere morale alaturi de care am convietuit. Ar fi trebuit s-o facem cu o adanca recunostinta si cu nevoia sincera de a le apara de orice incercare de maculare, atat de lesne de anticipat.
Nu am facut-o cu nici unul dintre cei carora le eram atat de indatorati. Dincolo de toate, Goma, cel care a dobandit pe deplin o valoare exponentiala, a fost abandonat in voia unor forte care nici macar dreptul de a se prezenta ca cetatean al Romaniei libere nu au vrut sa i-l mai restituie.
Ideea ca, dupa saisprezece ani de la caderea comunismului, Paul Goma si familia lui sunt si azi apatrizi, pe pamant strain, pare de necuprins. Si totusi, realitatea nu comporta nici o nuanta, iar indiferenta care rasplateste un curaj si spiritul de sacrificiu iesite din comun a atins culmi de neimaginat.
Desfid ca cineva ar putea sa dea un raspuns plauzibil la o situatie care sintetizeaza tot absurdul! Sigur, se pot gasi diversi functionarasi care, cu un corp sau altul de lege sub brat, invoca procedurile uzuale in situatia cuiva care vrea sa (re)devina roman! Nesansa, imensa nesansa a lui Paul Goma, si de data asta, este ca el rupe seria uzuala si se plaseaza in exceptie.
El nu este un cineva care cere, care revendica un drept sau o proprietate. El este, si nu poate fi decat, un om in fata caruia Romania trebuie sa-si faca datoria si sa-i restituie un titlu pe care conducatorii vremelnici si vrajmasi ai acestei tari, in vremuri impotriva carora a luptat, i l-au ridicat: titlul de cetatean roman.
Orice apel la proceduri sau norme legislative nu sta in picioare intr-o asemenea situatie si nu probeaza decat obtuzitatea clasei politice care, pe parcursul a saisprezece ani, nu a ajuns sa inteleaga cat de mult datoreaza Romania si ea celor atat de putini ca Paul Goma.
Oricat ne-am complacea la sanul Ingratitudinii, a venit timpul sa inceapa sa ne crape obrazul de rusine pentru greselile noastre, in care persistam cu impardonabila vinovatie.
