De ce n-a fost admis, in Europa, Varujan Vosganian? Nu stim. Motivul e necunoscut, iar mediocritatea nu explica tot. Oricum, Vosganian n-a reusit sa convinga, in scurta sa calatorie de reparatii, la Bruxelles, ca e victima unor calomnii, ca e propunerea de aur bombardata cu un covor de zoaie.

Insa esenta „afacerii Vosganian“, cum se numeste, deja, primul esec romanesc in interiorul UE, nu e Vosganian insusi. Problema e procesul care a nascut aceasta propunere si, mai departe, paternitatea acestui proces. Procesul e dovada unei incapacitati de judecata care promite societatii romanesti o inadecvare de nevazator, in plin moment istoric european.

Paternitatea e, pur si simplu, a primului-ministru si trebuie incununata, imediat, de demisie. Primul-ministru a imbratisat voluntar o solutie total gresita, a sustinut-o entuziast si va trebui sa-si asume consecintele, la fel de prompt. In plus, primul- ministru a reusit, cu afinitatea sa clasica pentru erori majore, sa-si distruga baza politica.

Acum doua saptamini, Tariceanu plana imperial deasupra liberalilor si ii excludea pe Stoica si Stolojan. Acum, acelasi Tariceanu e liderul subteran al unui partid divizat si derutat de o aventura prelungita. Liberalii incep sa inteleaga ca idila oligarhica de sub umbrela Patriciu si politica isterica de subzistenta prin conflict cu Basescu duc in acelasi loc: la dezastrul public.

Cheia acestui moment dramatic e rateul de sistem, diferenta de epoca si evaluare care separa Romania de discernamintul istoric. Asa cum e pilotata de deciziile liderilor ei executivi, Romania e un eurocandidat bananier si o viitoare victima a erorii de jonctiune cu UE. Mintea si interesele sistemului politic s-au incordat din toate resorturile.

Rezultatul: o decizie neasemuit de tipica penru filosofia politica locala. In loc de M.R. Ungureanu, Macovei sau Boagiu (raspunsuri blocate pe motiv de contaminare basesciana) - un candidat de tinuta marginala, incarnarea utilitatii servile, la intersectia intereselor si a nodurilor de retea restrinsa.

Nicaieri pe parcursul deliberarilor n-a aparut problema europeana de fond, realitatea care sta, de pe acum, mare, vizibila si neabordata, in fata Romaniei publice. Cu alte cuvinte, judecata executiva si miezul intelectual al sistemului politic nu pot concepe orizonturi de principiu si probleme de subsanta.

Ele se reduc la obsesia centrala a oricarui grup parazit: pozitionarea eficienta in vederea consumului avantajos. O suprastructura selecta incearca sa fructifice momentul si sa il transforme intr-o epoca de avantaje. Observati ca fractura e deja adinca. Ea prelungeste, de fapt, vechea problema romaneasca a rupturii intre elite si societate.

Din punctul de vedere al Guvernului, in UE va fi admisa o retea de interese. Din punctul de vedere al UE, vor fi admise statul si institutiile nationale: economia, justitia, societatea de drept cetatenesc roman si european. Asadar, Guvernul practica o europenizare selectiva, desi societatea va fi locul de impact al primului soc.

Aici e realitatea care scapa (fara regrete) mintilor confiscate de nasterea convenabila a comisarului european.

Realitatea e grava, autoritatile indiferente, societatea nepregatita. Romania va fi admisa, pe 1 ianuarie 2007, intr-o organizatie proiectata cu rigoare birocratica la standardele societatilor si economiilor mature. Exigentele monetare, economice si legislative planificate prin Tratatul de la Maastricht dau destule probleme economiilor solide ale statelor vest-europene.

Supuse acelorasi rigori, societatile rasaritene produc, mai curind, nevroza politica. Milioane de polonezi, baltici, romani si unguri au parasit economii care nu ii pot absorbi si s-au varsat pe piata occidentala. Lipsa de flexibilitate a Uniunii incurajeaza o noua frustrare febrila, in Est.

Distanta de politica pozitiva, neincrederea in cartea democratiei parlamentare, oboseala iritata si protestatara fata de un discurs enorm, dar sterp de sanse si solutii, sint in crestere. Speranta s-ar putea transforma, si in cazul Romaniei, in resentimentul unei periferii sceptice si neimplinite. In fata acestei perspective, in fond, foarte apropiate, executivul roman e mut. Sau gingureste un singur cuvint: Vosganian. Pentru ca nu gindeste.