Prima observatie este legata de problema presupusei sale colaborari cu fosta securitate, mai precis cu Directia de Informatii Externe. Respectiva problema a aparut ca urmare a unui articol in Jurnalul National, semnat de un fost ofiter de securitate, Liviu Turcu.

Aici o sa sustin un punct de vedere minoritar (raportat la restul presei); un comentariu care poate sa para, prin urmare, oarecum ciudat:

Nimic. Efectiv, n-am ce comenta. “Problema” in cauza, de fapt, nu exista. Tot ce avem este o acuzatie seaca - virulenta si grava, fara indoiala, dar nesustinuta de vreun argument, cu atat mai putin de ceva palpabil, o proba. Este, in schimb, o problema faptul ca in mass-media si in mediul politic se da o asa mare atentie si importanta unui astfel de episod.

In urma cu cateva saptamani scriam un articol in care deplangeam un episod absolut similar care o avea ca victima pe Mona Musca; scriind ca se compromite grav in felul acesta procesul de deconspirare.

Din pacate, in atmosfera paranoida din mediul nostru politic, articolele se judeca exclusiv dupa calapodul pro-Basescu (si ai lui) deci anti-Tariceanu (si ai lui), sau invers; s-a trecut astfel cu vederea ca procedeul, asasinare de caracter bazata pe lansare de suspiciuni, se poate aplica, pana la urma, oricui, indiferent din ce tabara face parte.

Si, ca tot am adus vorba, vad ca vinovat de tot episodul Vosganian, de esecul nominalizarii sale in Comisie, este facut... Traian Basescu. Habar n-am cum; altfel decat printr-un reflex irational de culpabilizare a presedintelui.

Chiar si publicistii care sar acum la gatul dlui Tariceanu, o fac nu atat pentru esecul candidatului liberal, ci pentru ca i s-a dat prilejul presedintelui sa castige postul de ministru al Apararii! Aproape toata virulenta revarsata public la adresa premierului este pentru acest lucru, pentru acest “troc”, din care, zice-se, ar fi castigat presedintele si democratii

Or, trebuie spuse doua lucruri aici.

Primul; toata retorica asta a denuntarii “politicianismului”, a scarbei fata de “intelegeri politice”, sau, cu termeni mai peiorativi a “trocului” care s-a facut intre premier si presedinte, totul reprezinta o prostie cu accente demagogice, care n-are deloc o scuza in faptul ca este extrem de raspandita printre comentatorii si politicienii nostri de-o potriva.

De ce? Dintr-un motiv simplu: care este alternativa?! Citesc o multime de critici, in diferite tonuri, la “trocul” asta; nimeni nu spune cum anume s-ar fi putut proceda altfel. Vreau sa spun o alternativa concreta, rezonabila.

Caci exista un liberal, dl Crin Antonescu, seful grupului PNL de la Camera, care a sugerat, daca inteleg bine, ca premierul a gresit in sensul ca ar fi trebuit pur si simplu sa numeasca un candidat imediat ce s-a pus problema.

Uite-asa! Ii lua fata lui Basescu! Le taia macaroana democratilor! Victorie totala a PNL!! Dl Antonescu isi inchipuie, probabil, ca desemnarea comisarului este un fel de joc “Stii si castigi”, conteaza cine apasa primul pe buton.

Zdrang! premierul are reflexul inspirat, si dl Barroso va spune, vesel, “concurentul de la numarul 2 a fost mai rapid si primeste comisarul, felicitari!” De altfel, dl Antonescu a mai propus ca PNL sa adopte o rezolutie care sa-i ceara dlui Basescu sa faca sau sa nu faca nu-stiu-ce.

Parafrazandu-l pe Churchill, junele deputat liberal pare sa fie doborat de senilitate inainte de a fi doborat de batranete.

A doua observatie este ca de fapt schimbul acesta, “trocul” perfectat de liderul PNL, a fost - in sine - unul foarte avantajos pentru partidul sau. Asta pentru ca, lucru care se poate lesne observa, persoanele numite in posturi care tin de politica externa, ambasadori, ministri de externe, ministri ai integrarii samd. sunt printre cei mai bine vazuti de publicul romanesc.

N-as putea spune precis de ce se intampla asta, dar oameni ca Nastase sau Geoana sau Melescanu sau Ungureanu sau Boagiu au atins o cota de incredere care nu poate fi justificata altfel decat prin postul pe care l-au ocupat.

Postul de comisar european din partea Romaniei, membru in executivul european, este astfel unul de un prestigiu considerabil; n-am absolut nici o indoiala ca cine va fi numit acolo va inregistra un avans la fel de considerabil in imaginea pe care o are in randul romanilor.

Apoi, odata numit, comisarul european isi duce mandatul odata cu cel al Comisiei, indiferent ce se intampla in tara cu partidul din care face parte.

Comisia Barroso are mandat pana in 2009; cu alte cuvinte “trocul” dlui Tariceanu le-a oferit liberalilor sansa de a avea un om, intr-o pozitie bine expusa public si presitigioasa, pana in anul alegerilor prezidentiale, cand liberalii ar vrea (se zice) sa-i opuna dlui Basescu un prezidentiabil. Cum se poate echivala asta cu “o infrangere,” zau ca nu stiu.

Sigur, e o infrangere ca Varujan Vosganian a fost respins; dar asta e cu totul altceva. Este o infrangere a intregului partid faptul ca nu au stiut, nu au putut, sau, cine stie, nu au dorit sa desemneze o persoana care sa nu pateasca una ca asta (nu ca e tocmai nemaipomenit sau catastrofal; s-a intamplat si la case mai mari).

Ca sef de partid, dl Tariceanu poarta principala responsabiliatate, dar premierul are perfecta dreptate cand le raspunde celor care-l acuza de negocierea cu dl Basescu ca PNL ar trebui mai intai sa stea mai bine in sondaje ca sa nu mai fie pusin situatia asta; de asemenea ar putea sa le raspunda celor care l-ar acuza de esecul desemnarii dlui Vosganian, ca trebuiau sa ofere ei un candidat mai bun.

Caci problema asta nu este deloc simpla. Din cei care au fost nominalizati, dl Orban are mai degraba profil de functionar, spre deosebire de fratele sau nu este - din cate stiu - nici macar membru al PNL.

Dl Razvan Ungureanu, ministrul de externe, ar fi o candidatura mult mai solida, dar el nu se afla in gratiile premierului si este vazut mult mai apropiat de presedinte (sau, mai corect, nu-i este ostil). In rest nu sunt multe persoane care ar putea indeplini criteriile necesare pentru postul respectiv.

Ar mai putea fi, eventual, dl Olteanu, fost ministru, actual sef al Camerei Deputatilor, nu pot spune cat de viabila ar fi candidatura sa. S-a sugerat la un moment dat chiar posibilitatea ca dl Tariceanu insusi sa devina comisar.

Dar acest scenariu are multe inconveniente, nu cel mai marut din ele este faptul ca liberalii vor fi pusi in situatia de a negocia cu presedintele pentru postul de premier ramas vacant. Asta daca nu cumva dl Antonescu sau altii isi inchipuie ca-l pot ocoli, sau ca il pot obliga, cu vreo rezolutie a PNL, sa se supuna deciziilor lor.