Romanii vor putea obtine mai usor vize pentru Israel, informeaza Ministerul Administratiei si Internelor.

In urma unei intalniri a ministrului Vasile Blaga cu omologul sau israelian, Roni Bar-On, Israelul a anuntat ca va simplifica la maximum procedurile de obtinere a vizelor de catre romani, printr-o procedura speciala.

Astfel, cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in Israel vor putea solicita viza prin Internet, fara a se mai deplasa la ambasada din Bucuresti.

Viza va fi aprobata on-line si va putea fi ridicata la sosirea in Israel, pe aeroportul din Tel Aviv. Aceasta procedura simplificata va ramane in vigoare pana la eliminarea obligativitatii vizelor.

In baza unui acord incheiat anul trecut, cetatenii romani titulari de pasapoarte simple sunt supusi in continuare detinerii de vize pentru calatoriile in Israel, in conditiile in care cetatenii israelieni, posesori de pasapoarte simple, sunt scutiti de la obligativitatea detinerii de vize de intrare in Romania pentru sederi de pana la 90 de zile, precum si de la obligativitatea obtinerii de vize de lunga sedere in Romania, pentru activitati comerciale.