O echipa de tineri muzicieni, cu renume deja consacrat la nivel mondial, va propune publicului bucurestean o abordare proaspata si inventiva a muzicii de camera. In cadrul Festivalului international SoNoRo, care va avea loc intre 3 - 12 noiembrie 2006, 13 muzicieni vor aduce pe scena patru concerte de muzica de camera intr-o viziune originala si inovatoare.
Festivalului international de muzica de camera SoNoRo isi va purta publicul pe un traseu muzical inedit, mizand pe inovatia abordarii, pasiunea interpretarii si diversitatea continutului.
Patru concerte articulate pe patru teme vor fi sustinute in patru locatii diferite: „Seara vieneza” - la Palatul Cotroceni, pe 3 noiembrie, „Quasi à la fran?aise” - la Muzeul National de Arta al Romaniei, Sala Auditorium, pe 7 noiembrie, „Urban experiments” - la Club Embryo, pe 10 noiembrie si „Finale” - la Ateneul Roman, pe 12 noiembrie.
Clubul Embryo va gazdui un experiment audio-vizual deosebit: interpretarea unor piese clasice de Johannes Brahms, Michael Nyman, Robert Schumann, Bela Bartok si Astor Piazzola intr-un mix curajos cu elemente DJ rezultate din colaborarea cu Electric Brother, Vlaicu Golcea si VJ Casa Gontz.
„Catalizatorul festivalului SoNoRo este credinta noastra intima ca muzica de camera are un potential minunat de a reveni in vietile noastre de oameni grabiti, sufocati de informatie si globalizati.
Am gandit acest festival ca pe o miscare de promovare a muzicii de camera si venim cu o puternica nota de prospetime la toate nivelele: locatie, parteneri, interpretare”, a declarat violistul Razvan Popovici, directorul artistic al festivalului.
„Toti artistii implicati in proiect apartin categoriei „young professionals” si fac parte dintr-o retea globala de circuite culturale via Wigmore Hall (Londra), Theatre Champs-Elysees (Paris),Carnegie Hall (New York) si Queen Elizabeth Hall (Londra), printre care ne propunem sa integram, in timp, si cateva sali din Romania”, a continuat Razvan Popovici.
Festivalul SoNoRo va aduce pe scena tineri muzicieni in plina ascensiune din mari centre culturale precum Londra, Berlin, Viena, New York, Moscova, M?nchen, Z?rich sau Bucuresti. Conceptul festivalului ii apartine violistului Razvan Popovici, membru al Orchestrei de Camera din M?nchen si unul din cei mai ferventi animatori ai unei retele internationale de tineri profesionisti din muzica.
Alaturi de el, vor fi prezenti pe cele patru scene ale festivalului SoNoRo: Diana Ketler (pian), Konstantin Lifschitz (pian), Carolin Widmann (vioara), Remus Azoitei (vioara), Corinne Chapelle (vioara), Daria Zappa (vioara), Florin Matei (viola), Bernhard Naoki Hedenborg (violoncel), Adrian Brendel (violoncel), Matthew Hunt (clarinet), Petru Iuga (contrabas) si Alexander Sitkovietsky (vioara).
In ceea ce priveste repertoriul, pe langa piese renumite ale compozitorilor Franz Schubert, Cesar Franck, Antonin Dvorak, Francois Poulenc sau Sergej Prokofiev, vor fi interpretate doua capodopere clasice din repertoriul muzicii contemporane - „Verklarte Nacht - Noaptea Transfigurata” de Arnold Schonberg si Octetul op. 7 de George Enescu.
Cei 13 tineri muzicieni care isi vor ghida audienta pe parcursul calatoriei muzicale intitulate SoNoRo l-au ales pe Wolfgang Amadeus Mozart drept „composer in residence” al festivalului, intrucat in acest an se comemoreaza 250 de ani de la moartea marelui compozitor.
SoNoRo isi propune o frecventa anuala pe scenele romanesti si transformarea sa intr-o platforma de comunicare muzicala globala la cele mai inalte standarde care sa integreze Romania in circuitele culturale internationale.