La fel cum Fantine (din romanul "Mizerabilii") a intrat in viata frumoasa, vesela, increzatoare, cinstita si a murit umilita, in mizerie, ajungand o prostituata amarata si sluta caci ii lipseau dintii din fata, aceeasi soarta a avut-o si ANI dupa trecerea prin Camera Deputatilor.

De-a valma conservatori, udemeristi, pesedisti si peremisti au considerat ca slutirea Agentiei pentru Integritate este o mare victorie a Parlamentului. Si-au laudat propria versiune rezultata din unirea in cuget si-n simtiri intru apararea agoniselilor ca fiind in sfarsit o lege democratica si aplicabila.

Caci Monica Macovei le trimisese, au spus ei, pur si simplu o lege total gresita si prost conceputa. Ultimul din seria contestatarilor, liberalul Paul Pacuraru, a zis si el ca ministrul Justitiei e de vina pentru penibilul rezultat al votului deoarece i-a trimis Legislativului un proiect care... nu era bine formulat.

Parlamentarii au golit de continut ca niste vampiri textul trimis si recomandat calduros de Guvern. I-au supt sangele si prezinta cadavrul ca pe o fiinta plina de vitalitate, faptura minunata gata oricand sa ia urma averilor ilicite. Macovei avea dreptate cand spunea ca nu-si mai retrage legea pentru ca in definitiv e mai bine ca oamenii sa vada ei insisi ce fel de poame au trimis in Parlament.

Tradarea a venit insa si dinspre cei de la care vreo doi-trei naivi sperau ca totusi sa-si indeplineasca promisiunile in aceasta privinta.

Mai intai ne-am fi asteptat ca liberalii si democratii - condusi de tanarul presedinte al Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu -, stiindu-se coplesiti de coalitia antiintegritate, sa foloseasca din plin chichitele legislative ce le-ar fi permis sa invinga, desi se aflau in inferioritate numerica.

Exista posibilitatea sa amane si sa tot amane trecerea pe ordinea de zi pana la termenul de adoptare tacita care era 2 noiembrie, iar textul ar fi plecat la Senat exact in forma trimisa de Guvern. In loc de asta, liberalul Olteanu s-a cam grabit, urgentand el insusi procedurile. Ca sa fie legea, adica, democratic dezbatuta de catre domnii deputati.

Cand s-a ajuns la votul final, si-a mai luat un Oltean (Ioan Oltean), aliat din partea democratilor si au votat cot la cot cu ceilalti pentru ANI sluta si urata. Sub pretext ca n-ar fi vrut sa se spuna ca tocmai PNL si PD au fost impotriva proiectului trimis de propriul Executiv. Deci mai intai am avut PSD si PRM alaturi de UDMR si PC contra PNL si PD.

Intr-un final, la votul impotriva proiectului Macovei s-a reintregit coalitia de guvernamant. Ultimii intrati pe terenul tradarii au facut ca Banel. Au dat un autogol de toata frumusetea. Cum rar se poate vedea. Cu o precizie uimitoare, au trimis legea ANI golita de continut direct in propria poarta. Colegii de la Senat o vor lasa probabil exact acolo.

N-au de ce sa se mai grabeasca pentru ca nu mai exista termen tacit. In plus, le convine de minune situatia. La Senat, raportul de forte dintre putere si opozitie este extrem de fragil. Incep dezbaterile la buget, ele dureaza pentru ca e vorba despre o alta cearta, pe repartizarea banului public.

Cine sa-si mai aminteasca de ANI cand atatea ministere vor bani in plus? Poate doar inaltii oficiali europeni. Dar pe ei cine sa-i mai asculte? Multi inca nu-si explica nici acum de ce Guvernul nu si-a asumat raspunderea pentru Agentia de Integritate, riscand impunerea clauzei de salvgardare inclusiv din cauza adoptarii unei noi legi fara dinti.

Pentru ca Agentia, in urma amendamentelor deputatilor, nu mai poate verifica provenienta averilor presupuse ilicite, ci doar corectitudinea declaratiilor de avere. Destule completate in bataie de joc. Daca legea ramane la fel, Agentia nu se va putea ocupa nici de incompatibilitatile demnitarilor...

Acum, ca Fantine stim cine e, va lasam sa ghiciti cine sunt mizerabilii.