Modelul ofertelor denumite "ultimul minut" in turism, valabile pentru cei care cumpara un bilet pentru completarea locurilor ramase libere la agentii, poate fi aplicat si in domeniul imobiliar unde oportunitatile "last minute" apar la achizitionarea ultimelor apartamente din imobile a caror unicitate este data de zonele in care se executa si de suprafetele generoase oferite, spun oficialii Perfect Casa, citati de www.SMARTfinancial.ro.

Apartamentele specifice "ultimului minut" se regasesc si in proiectul dezvoltat de catre investitorul belgian Belrom International, intr-un loc special, delimitat la est si la sud de liziera padurii Baneasa. Investitia in valoare de peste 1,5 milioane de euro se concretizeaza prin construirea unui imobil format din parter si 2 nivele, cu 10 apartamente, compartimentate pe 2, 3 si 4 camere.

Cu o suprafata construita de 1600 de mp, imobilul se va finaliza in februarie 2007.

Apartamentele au suprafete cuprinse intre 70 si 244 mp, iar cele mai spatioase dintre ele se vor construi la mansarda. Toate apartamentele au vedere spre zona verde a lizierei, iar privelistea va fi pusa in valoare prin suprafete vitrate si terase. In plus, pentru asigurarea luminii naturale in incaperile situate pe latura nordica s-au prevazut pereti oblici cu orientare spre vest.

Proiectul include si executia de garaje, boxe si curte privata. Vecinatatea padurii nu ridica probleme de siguranta, deoarece aleile ce marginesc cartierul in care este situat imobilul sunt supravegheate permanent de camerele de luat vederi, apartinand institutiilor de stat din zona, spun oficialii Perfect Casa (www.perfectcasa.ro). Apartamentele vor fi prevazute cu instalatii interioare complete si utilitati.

"Ultimele apartamente disponibile sunt de 2 si 4 camere, cu suprafete construite cuprinse intre 70 si 210 metri patrati.

Pretul este de 1000 de euro pe metru patrat si este avantajos, fiind vorba de o zona linistita si plina de verdeata unde cu greu se mai pot achizitiona, in prezent, asemenea locuinte, cererea depasind cu mult oferta", declara Simona Costache, Director al agentiei imobiliare Perfect Casa.