Liviu Turcu, de care televiziunile si analistii s-au distantat, cu desconsiderare, prin "acest Liviu Turcu", tratat cu "dulcegarii" ca sinistru, psihopat sau tradator, a fost intampinat cu o ostilitate de care nu au beneficiat nici generalii Plesita si Ilie Merce, si nici cei ramasi in sistem pana in zilele noastre.
Adjunctul SIE, Silviu Predoiu, fost securist si el, este astazi un onest si patriot ofiter de informatii, apelat noaptea de premierul Calin Popescu-Tariceanu pentru lamuriri...
Nu trebuie decat sa-ti pleci putin urechea spre televizor ca sa constati dubla masura si sa te intrebi, firesc, de ce. Doar pentru ca a lucrat pentru Securitate? Sau pentru ca a trecut de partea americanilor, ca e un strain care tulbura apele, strica status-quo-ul?
Ce revelatie ca Securitatea deconspira Securitatea, ca si cum n-ar fi facut-o pana acum, chiar prin institutia oficiala si democratica numita CNSAS. Numai daca nu vrei nu afli ca CNSAS judeca trecutul oamenilor publici - de informatori, colaboratori sau ofiteri - pe baza povestilor fostilor securisti.
Majoritatea dosarelor, o repet, contin documentele intocmite de ofiterii care i-au racolat, i-au mentinut sau i-au expulzat din retea, i-au propus pentru avansare pe fostii informatori.
CNSAS da verdictele plecand de la rapoartele lor de serviciu in care se relateaza de ce X sau Y trebuie sa fie racolat, cum se comporta colaboratorul la locul de munca sau cat de sarguincios este in dezgustatoarea indeletnicire de informator si, uneori, de la angajament.
Si acestea au fost mutilate, asa cum a demonstrat Ticu Dumitrescu, pentru a-i arunca pe cercetatori in bezna. Notele informative din mapele anexe au ajuns doar accidental la CNSAS, unele au fost distruse de Securitate, altele poate ca nu au fost predate pur si simplu. Dosarele "Quintus", "Paleologu" sunt exceptia, cel al Monei Musca regula.
Revin cu exemplele Mircea Cosea si Serban Mihailescu. In ceea ce-i priveste, CNSAS a primit doar fisele de evidenta intocmite de DIE, nu si produsul activitatii acestora, ca ofiteri acoperiti.
De ce naratiunile ofiterilor de securitate din timpul comunismului sunt mai credibile decat ale lui Liviu Turcu? Si aceia aveau cel putin interesul de a se remarca in fata sefilor. Diferenta este ca, pana la Liviu Turcu, deconspirarea Securitatii s-a facut cu material, documentar sau uman, tot securist, dar autohton.
Liviu Turcu ne-a pus in fata unor evidente de care ne-am ascuns copilareste, ca deconspirarea este dirijata, direct sau indirect, de sistem, ca arhivele, cele nedistruse procedural chiar de Securitate, au suferit dupa ‘89 operatii estetice executate de ofiterii pastrati in serviciile democratice de informatii.
Reactia excesiva la declaratiile neprobate ale lui Liviu Turcu - si s-au facut multe altele, de exemplu, despre Eva - pare a fi imunitara. Securitatea doreste sa pastreze status-quo-ul fie si numai pentru ca a avut inainte o putere teribila la care a renuntat, fortata de imprejurari, dar in propriile conditii.
Poate ca Turcu a gresit cand a publicat lista celor 11 - cu Varujan Vosganian, 12 - incompleta si fara dovezi. Dar daca nu o facea, reusea oare sa atraga atentia asupra acestor evidente?
