Guvernul a aprobat printr-o Ordonanta de Urgenta organizarea activitatii practicienilor in insolventa. Actul normativ creeaza cadrul legal pentru reglementarea acestei profesii, cerinta necesara pentru aplicarea noilor prevederi ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Potrivit legislatiei, insolventa este starea patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Ordonanta prevede ca, practicienii in insolventa sunt persoanele fizice sau juridice care conduc procedurile de insolventa, procedurile de lichidare voluntara sau amiabila, precum si procedurile de prevenire a insolventei prevazute de lege, inclusiv masurile de supraveghere financiara sau de administrare speciala.

Ca persoane fizice independente, acestia isi pot exercita profesia in cabinete individuale, cabinete asociate sau societati civile profesionale fara personalitate juridica.

Persoanele juridice se organizeaza si functioneaza, sub forma de societati profesionale cu personalitate juridica sau sub forma intreprinderii unipersonale cu raspundere limitata.

Poate dobandi calitatea de practician in insolventa persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

• Detine diploma de studii de invatamant superior de lunga durata in drept, stiinte economice sau inginerie si are o experienta in domeniul juridic sau economic de cel putin trei ani de la data obtinerii diplomei de studii de lunga durata;

• Nu se gaseste in vreunul din cazurile de nedemnitate;

• A promovat examenul de admitere in profesia de practician in insolventa.

Este nedemn de a fi practician in insolventa:

• Persoana condamnata prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila pentru savarsirea unei infractiuni intentionte, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice actiune de coruptie, precum si oreice infractiune prevazuta de Legea nr. 31/1990 privind societati comerciale;

• Persoana careia i s-a aplicat pedeapsa complementara a interdictiei de a exercita profesia de practician in insolventa ori dreptul de a gestiona sau administra o persoana juridica, prin hotarare judecatoreasca irevocabila.

Admiterea in profesie se face pe baza unui examen, organizat de Uniunea Nationala a Practicienilor a Insolventa din Romania.

U.N.P.I.R. este persoana juridica de utilitate publica, autonoma si fara scop lucrativ, din care fac parte practicienii in insolventa. Sediul sau se afla in Bucuresti.

Printre atributiile U.N.P.I.R. se numara colaborarea cu institutiile publice si locale, cu Consiliul Suprem al Magistraturii, cu Parlamentul, avand dreptul la consultarea prealabila din partea acestora in chestiuni cu incidenta asupra activitatii practicienilor in insolventa, putand incheia, in acest scop, protocoale de colaborare.

De asemenea, U.N.P.I.R are in atributii adoptarea de regulamente si instructiuni privind activitatea si conduita etica a practicienilor in insolventa, organizarea evidentei practicienilor in insolventa si a societatilor profesionale sau in sprijinul formarii si perfectionarii profesionale a practicienilor in insolventa.

Calitatea de practician in insolventa se suspenda:

• In calitate de incompatibilitate, pe durata existentei acestei stari;

• Pe perioada in care persoana a fost supusa interdictiei de a profesa;

• In caz de neplata totala sau partiala a taxelor si a contributiilor profesionale catre U.N.P.I.R.;

• La cererea practicianului in insolventa;

• In cazul neplatii primei de asigurare;

• Prin decizie a Comisiei de Disciplina;

• Pe perioada in care impotriva practicianului in insolventa se afla, el insusi, in procedura insolventei.

Practicienii in insolventa au dreptul la onorarii pentru activitatea desfasurata, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinatie a acestora.

La stabilirea nivelului onorariului se va avea in vedere, printre altele, numarul de salariati ai debitorului, riscul privind conflictele de munca, cifra de afaceri a debitorului pe ultimii trei ani sau valoarea creantelor.