Exista un soi special de victorie pyrhica; mai putin cunoscut decit cel clasic, asta pentru ca nu este glorios, doar ridicol. Nu e un sir de victorii care se cumuleaza intr-o infringere din cauza eroismului adversarului.
E o victorie care se transforma intr-o infringere din cauza prostiei proprii; e cucerirea unui deal care e inconjurat fara speranta de inamic, e sarja avintata a cavaleriei care se termina in fata tunurilor dusmane. E verdictul final al CNSAS in cazul Monei Musca.
De ce este o infringere? Pentru ca este dat in ciuda legii. N-o spun eu, o spun chiar membrii Colegiului: e un vot „moral“, nu legal. Acum, a pune astfel in opozitie legea si morala nu e doar ilogic, e si imoral. Exista un element pe care morala trebuie sa-l aiba in comun cu legea: consecventa, predictibilitatea; altfel nu este decit o scuza ticaloasa.
Morala poate sa propuna reguli care sint in afara, ba chiar impotriva celor legale, dar reguli trebuie sa fie. Morala poate fi ilegala, dar n-are voie sa fie arbitrara. Putem lauda un haiduc ca nesocoteste legea, luind de la bogati si dind la saraci; dar nici un om onest nu va gasi o lauda pentru cineva care ia si de la unii, si de la ceilalti.
Nu-i vom mai zice haiduc, ci pe nume: hot si samavolnic. Totusi, in tara asta stranie s-ar gasi unii sa-l laude; e un haiduc pe jumatate. Nu conteaza ca masura e dubla, zic ei, conteaza ca una din ele e buna. Bunul-simt ar zice exact contrariul. Nu conteaza ca CNSAS a luat acum o masura dura si in afara legii, intr-un fel de corectitudine salbatica.
Conteaza ca, in alte cazuri, corectitudinea a fost complacere, iar salbaticia, complicitate. Cazul Mona Musca poate fi, in sine, o victorie. Privit din directia cazului dnei Bejinaru, e o infringere. Colegiul ar fi fost glorios nesocotind legea ca s-o innegreasca pe dna deputat; insa, dupa ce a nesocotit legea ca sa o albeasca pe dna judecator de judecatori, Colegiul e doar ridicol.
De fapt, e chiar mai ciudat si mai grav decit asta. Ceea ce compromite CNSAS, considerind noima pentru care institutia a fost creata, este opacitatea aproape totala in care lucreaza. Nu stim cum voteaza membrii Colegiului, nu stim de ce voteaza intr-un fel sau in altul, nu stim ce voteaza, nu stim de ce votul se schimba.
Suspectam ca unii cercetati au dosare de informatori, ba chiar ca sint fosti ofiteri; dar asta ni se spune neoficial, oficial nu se spune nimic, nu se publica nimic, verdictele negative sint date pe banda rulanta si pe tacute. Deconspirarea Securitatii e facuta conspirativ.
Iar cind sint intrebati de ce se intimpla asta, sefii Consiliului spun, candid: „Ei, n-avem ce face, asa e legea“. E ca si cum semihaiducul nostru s-ar scuza spunind ca nu poate da saracilor ce a furat de la bogati, pentru ca ar fi ilegal.
In punctul esential, in ce priveste ratiunea insasi de a exista a institutiei, legea bate „moralitatea“ lor fluctuanta si CNSAS se-nfrange.
