Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a primit opt oferte pentru instalarea de telecentre in 123 de localitati din mediul rural, scoase la licitatie in septembrie 2006, se arata intr-un comunicat al autoritatii.

Companiile vare au depus oferte pentru instalarea de telecentre in 32 de judete sunt 2 K Telecom, TV Adler Trading, Celesta, Orange Romania, Rartel, Societatea Nationala de Radiocomunicatii, Sensolink si Vodafone Romania.

ANRC va analiza dosarele depuse de cei opt furnizori si va desemna, pana, cel mai tarziu, la 14 decembrie 2006, furnizorul de serviciu universal pentru fiecare localitate.

Fiecare furnizor castigator va avea obligatia de a instala, in localitatea sau localitatile pentru care va fi desemnat, cate un telecentru oferind locuitorilor posibilitatea de a initia si primi apeluri telefonice locale, nationale si internationale si de a folosi serviciile de Internet si fax.

Propunerea financiara va avea o pondere de 70% din punctajul total acordat pentru fiecare oferta.

Costul net al instalarii telecentrului, precum si pentru achizitionarea si asigurarea echipamentelor care vor fi instalate in telecentru va fi compensat de ANRC din fondul pentru serviciu universal. Telecentrele vor fi instalate progresiv pana la jumatatea anului 2007.

Aceasta este cea de-a cincea licitatie organizata de ANRC in cadrul programului national de instalare a telecentrelor. Primele patru licitatii s-au finalizat cu desemnarea a sase companii care s-au angajat sa instaleze 208 telecentre. 86 de telecentre sunt deja functionale iar restul de 122 vor fi instalate progresiv pana la sfarsitul anului 2006.