PF Teoctist a serbat ieri 20 de ani de la intronizarea sa ca patriarh al BOR. Sinodul i-a facut cadou un fel de CNSAS preotesc.

Dupa doua zile de dezbateri, problema dosarelor preotilor colaboratori a fost transata de Sfintul Sinod printr-o decizie care i-a stupefiat pe membrii Colegiului CNSAS. Ierarhii au propus infiintarea unui CNSAS propriu, adica a unei structuri paralele, care sa functioneze concomitent cu institutia deja existenta si sa se ocupe doar de dosarele preotilor.

Mai exact, clericii doresc sa incheie un protocol cu CNSAS, in virtutea caruia o comisie de cercetatori independenti sa le studieze dosarele, sa prezinte rezultatele Sinodului, iar acesta sa ia „masurile care se impun de la caz la caz“.

„Din punct de vedere strict bisericesc, delatiunea e un pacat, iar acesta se rezolva, benevol si exhaustiv, prin Taina Marturisirii, efectul acesteia fiind recunoasterea, cainta, ispasirea si, in final, redobindirea libertatii“, a punctat Sinodul.

Propunerea Sinodului a fost primita cu stupefactie de membrii Colegiului intrucit ar presupune, cred ei, „crearea unei jurisdictii proprii“. „Propunerea este contra legii: si preotii, si laicii se supun acelorasi legi. Nu se pot crea institutii sau structuri contra celor oficiale“, este de parere Corneliu Turianu, membru al Colegiului.

Acesta s-a aratat uimit de ideea ca alti cercetatori decit cei din CNSAS, pe care Sinodul nu a precizat cine ii va numi, „sa cotrobaiasca prin dosarele preotilor“. Punerea in practica a propunerii Sinodului depinde de Parlament, care ar trebui sa modifice legea de deconspirare a Securitatii in acest sens.

Omul care-l pune pe Basescu in genunchi

Dupa sedinta Sinodului, la aniversarea de la Palatul Patriarhiei a intronizarii IPS Teoctist, politicieni de la putere, in frunte cu presedintele Traian Basescu, si din opozitie, precum presedintele PSD, Mircea Geoana, si-au plecat smeriti capul pentru a-i saruta mina.

Integral in Cotidianul