Proprietarii de apartamente, de case sau de terenuri vor plati la bugetul de stat mii de euro pentru instrainarea acestora.

In 2007, la transferul dreptului de proprietate asupra constructiilor de orice fel si asupra domeniilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor, contribuabilii vor plati un impozit care se calculeaza altfel decit pina in prezent.

Potrivit noului Cod fiscal, prin transferul dreptului de proprietate se intelege: vinzare-cumparare, donatie, renta viagera, intretinere, schimb sau mostenire, inclusiv in cazul in care transferul se realizeaza printr-o hotarire judecatoreasca. In prezent se plateste impozit doar pe profitul obtinut dintr-o astfel de tranzactie.

Ce se plateste

Pentru constructiile cu terenurile aferente acestora, precum si pentru terenurile de orice fel fara constructii, dobindite intr-un termen de pina la trei ani inclusiv, se plateste un impozit de 3% pina la valoarea de 200.000 de lei inclusiv. Pentru ce depaseste valoarea de 200.000 de lei se achita un impozit de 6.000 de lei plus 2% calculat la valoarea ce depaseste 200.000 de lei inclusiv.

Astfel, daca se tranzactioneaza o proprietate cu o valoare de 200.001 lei, se vor plati statului 6.000 de lei, plus 2% din suma de un leu. Pentru imobilele dobindite la o data mai mare de trei ani, impozitul este de 2% pina la valoarea de 200.000 de lei inclusiv. Ce depaseste 200.000 de lei se va impozita cu 4.000 de lei plus 1% calculat la valoarea ce depaseste 200.000 de lei inclusiv.

„Nu cred ca aceasta prevedere va avea un impact prea mare pe piata. Probabil ca multi se vor grabi sa vinda apartamentele pina la sfirsitul acestui an, dar nu cred ca ulterior preturile vor creste semnificativ.

Este important ca aceasta prevedere va fi aplicata iarna, cind oricum sint putine tranzactii, iar vinzatorii nu pot sa creasca preturile“, spune Liviu Ureche, Certified International Properties Specialist. „Va exista o tendinta sa se declare sume mai mici ale tranzactiilor“, apreciaza Ruxandra Cleciu, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare.

Cine cotizeaza

Impozitul va fi platit de persoana fizica din al carei patrimoniu se transfera dreptul de proprietate sau dezmembramintele acestuia, adica vinzatorul, donatorul, credirentierul sau transmitatorul, in cazul contractului de intretinere. In contractele de schimb imobiliar calitatea de contribuabil o au toti copermutantii.

In cazul transferului dreptului de proprietate pentru cauza de moarte, prin succesiune legala sau testamentara, calitatea de contribuabil revine mostenitorilor legali sau testamentari. Data de la care incepe sa curga termenul de trei ani care face diferenta la impozitare este data dobindirii, iar calculul termenului se face in conditiile dreptului comun.

Pentru constructiile noi si terenul aferent acestora, termenul curge de la data incheierii procesului-verbal de receptie finala. Pentru constructiile neterminate si terenul aferent, termenul se calculeaza de la data expirarii termenului legal pentru finalizarea constructiei prevazut in autorizatia de construire.

Cind nu se plateste impozit

Exista si cazuri in care impozitele de mai sus nu se vor plati. De exemplu, la dobindirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si constructiilor de orice fel prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul legilor speciale, cum ar fi cea a retrocedarilor.

De asemenea, impozitul nu se plateste la dobindirea dreptului de proprietate cu titlul de donatie intre rude si afini pina la gradul al III-lea inclusiv, precum si intre soti. Instrainarea ulterioara a imobilelor dobindite prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul legilor speciale, precum si prin donatie, indiferent de gradul de rudenie, va fi insa supusa impozitarii.

Impozitarea mostenirii

Pentru transmiterea dreptului de proprietate cu titlul de mostenire nu se datoreaza impozit, dar numai daca succesiunea este dezbatuta si finalizata in termen de doi ani de la data decesului proprietarului. In cazul nefinalizarii procedurii succesorale in termenul prevazut mai sus, mostenitorii datoreaza un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.

Finalizarea procedurii succesorale este considerata la data emiterii certificatului de mostenitor. In situatia in care bunurile imobile din masa succesorala sint supuse impozitarii, notarul public va calcula si comunica cuantumul acestora la data depunerii cererii de deschidere a procedurii succesorale.

Impozitul datorat va fi achitat de catre contribuabil la data incheierii succesiunii de catre notarul public. Prin masa succesorala supusa impozitarii se intelege diferenta pozitiva dintre activul si pasivul succesiunii. In pasivul succesiunii se includ creantele certe si lichide dovedite prin acte autentice si/sau executorii, precum si cheltuielile de inmormintare de pina la 1.000 RON. Cheltuielile de inmormintare nu trebuie dovedite cu inscrisuri.

Integral in Cotidianul