Evenimentul Zilei publica patru nume care ar fi facut presiuni asupra ministrului economiei, si infomeaza despre afacerile “baietilor destepti” ai energiei. Cutremur in sistemul energetic national, titreaza Romania Libera. Seres nu crede ca Partidul Conservator ii va retrage sprijinul politic, pentru ca a aratat cu degetul si spre compania sefului PC - Grivco, potrivit Jurnalului National.

Alexa Jakob, directorul suspendat al Romgaz, declara pentru Cotidianul ca altcineva era vizat de actiunea lui Seres, iar directorul de la Electrica a aflat din presa ca a fost suspendat, scrie Gandul.

Cine sunt "baietii destepti" din afacerile cu energie

Trei parlamentari PD, PNL, PC si un primar PNL au facut presiuni asupra ministrului Codrut Seres pentru interesele unor firme de pe piata energiei electrice. Acestora li s-au adaugat si politicieni din tabara UDMR, pentru a sustine interesele anumitor firme cu interese majore pe piata energiei electrice.

Potrivit unor surse din ministerul condus de Seres, acesta a primit numeroase telefoane de-a lungul timpului de la deputatul Dan Ioan Popescu (PC), de la deputatul Ioan Oltean (PD), de la senatorul Puiu Hasotti (PNL), de la primarul Gheorghe Stefan "Pinalti" (PNL), dar si de la anumiti politicieni din UDMR.

Fiecare dintre acestia a intervenit pentru cate o firma. Dan Ioan Popescu, fostul ministru PSD al economiei, ajuns acum in partidul lui Dan Voiculescu, ar fi sustinut firma Euro-P.E.C. SA Galati.

Potrivit acelorasi surse, DIP impreuna cu seful sau pe linie de partid, Dan Voiculescu, l-au bagat in sedinta pe Seres in urma cu trei saptamani. Intalnirea, una extrem de tensionata, s-a lasat cu pumni batuti in masa de Dan Ioan Popescu, care i-a sugerat lui Seres sa permita anumitor firme sa obtina contracte pentru energie. DIP nu a raspuns ieri la telefon pentru a comenta acest lucru.

Integral in EVZ

In apropierea sedintei CSAT, agitatie la Petrom, Romgaz si Electrica

Cutremur in sistemul energetic national

Intrunirea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) pe tema consecintelor privatizarii companiei petroliere Petrom, care va avea loc miercuri, a declansat o "furtuna" in sistemul energetic. La Bucuresti a sosit val-vartej Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele grupului austriac OMV, actionarul majoritar al Petrom. Oficial, vizita lui n-are nici o legatura cu acuzatiile aduse de autoritati.

Pentru ca agitatia si isteria sa ajunga la cote maxime, ministrul Economiei, Codrut Seres, a declarat ca de doua saptamani el si sotia sa sunt urmariti peste tot de doua masini.

Integral in Romania Libera

Directorii Romgaz si Electrica, tinte false?

Alexa Jakob, directorul Romgaz, ne-a declarat ca e posibil ca ministrul Seres sa fi vrut sa loveasca in altcineva cind l-a suspendat din functie.

Ministrul Economiei, Codrut Seres, a incercat ieri sa explice hotarirea luata vineri, pe neasteptate, de suspendare din functie, pentru 30 de zile, a directorilor Electrica si Romgaz, Nicolae Coroiu si respectiv Alexa Jakob.

Seres a spus ca aceste societati au fost conduse „pe baza unei politici de interese marunte, adesea influentata de oameni politici“, si ca vrea mai multa eficienta.

De asemenea, ministrul a cerut sa fie cercetate mai multe licitatii organizate de Electrica. Nicolae Coroiu nu a putut fi contactat, insa Alexa Jakob ne-a declarat ca ministrul nu s-a aratat niciodata nemultumit de activitatea sa. „Inca n-am aflat, nici oficial, nici neoficial, care este motivul suspendarii mele.

Voi incerca sa am o discutie lamuritoare miine (azi - n.red.) cu ministrul“, a spus Jakob. El crede ca suspendarea sa este inexplicabila, caci a venit in momentul cind, din ordinul ministrului, participa la sedinta comuna a guvernelor roman si ungar.

De asemenea, Jakob sustine ca, dupa o saptamina si jumatate de verificari la Romgaz, seful Corpului de Control l-a asigurat vineri ca totul e in ordine. „Tind sa cred ca nu eu sint tinta acestui gest al ministrului, ca altcineva este vizat“, a incheiat Jakob. (C.T.)

Integral in Cotidianul

Directorul de la Electrica a aflat din presa ca a fost suspendat

"M-a informat doar ca a luat masura suspendarii mele, pentru a asigura un control transparent la companie. I-am spus ca sunt perfect de acord, doar ca mi-as fi dorit sa fiu anuntat, sa nu aflu din presa. Eu, unul, nu ma ocup de achizitii, acestea se fac la nivelul filialelor. Si nici nu cunosc sa se fi facut vreo ilegalitate." - Nicolae Coroiu, directorul suspendat al Electrica

Ministrul Economiei, Codrut Seres, motiveaza suspendarea pentru 30 de zile a directorilor de la Electrica si Romgaz cu... integrarea Europeana. "Suspendarea celor doi directori este o chestiune de management. Odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana (...) trebuie sa cream si alte tipuri de exigente.

Integral in Gandul