Veniturile din administrarea rezervei internationale (valuta plus aur) in primele zece luni din 2006 - 454 de milioane de euro - sunt de 2,5 ori mai mari decat media primelor zece luni din intervalul 2001-2004. Totusi, in ciuda majorarii fara precedent a rezervei internationale si a castigurilor aferente, Banca Nationala a Romaniei va avea pierderi si in anul 2006.

Potrivit viceguvernatorului BNR Eugen Dijmarescu - prezent la seminarul EU-Cofile, organizat de Banca Nationala, Alpha Bank si Asociatia Romana Bancilor: „Costurile operatiunilor de sterilizare sunt mai mari si in acest an fata de veniturile obtinute din administrarea rezervelor internationale, dar pierderea va fi mult mai mica decat in 2005“.

Cu alte cuvinte - in vederea reducerii inflatiei pe seama sterilizarii excesului de lichiditate -, banca centrala plateste inca mult mai mult pentru banii atrasi de la bancile romanesti, comparativ cu incasarile de pe urma propriilor plasamente in strainatate.

Euro - actionar majoritar

In fine, rezerva internationala bruta de 22,7 miliarde de euro este compusa din rezerve nete - 12, 4 miliarde - si pasive in valuta - 10,3 miliarde (in cea mai mare parte rezerve minime obligatorii: 7,4 miliarde).

Mai departe, compozitia rezervei pe tipuri de active confera euro pozitia de „actionar majoritar“ - 14,2 miliarde, urmat de dolar - 6 miliarde, aur - 1,6 miliarde, alte valute - 0,9 miliarde. In anul 2001 dolarul era liderul.

Compozitia rezervei pe tipuri de instrumente releva o pondere de 57,4% a titlurilor de valoare, secondate de depozite (37%) si conturi curente (5,6%).

Iar in cadrul portofoliului de obligatiuni, proportia covarsitoare este asigurata de titlurile guvernamentale (70,8%), conform principiului maximei securitati invocat de viceguvernatorul Dijmarescu:

„Spre deosebire de anii precedenti, in 2006 operam si cu plasamente pe unitati private, dar, conform mandatului, nu avem voie sa mentinem mai mult de 15% din rezerve catre unitati private, iar din acestea 10% pot fi plasate in obligatiuni garantate“. Banca centrala investeste doar in obligatiuni notate cu rating de minimum AA minus.

Compozitia pe pachete de maturitati a portofoliului de investitii denominat in euro arata ca scadentele cel mai des intalnite sunt cele la o luna (39,4%). La fel cum se intampla si la investitiile denominate in dolari (27,61%).

Raportata la Europa Centrala si de Est, Romania are o jumatate din rezerva valutara a Poloniei (44 miliarde dolari), sau trei sferturi din rezerva Cehiei (31 miliarde dolari), cu putin peste detinerile Ungariei (21 miliarde dolari).

Am stat si mai rau, fiindca in 2001 Romania avea rezerve de 3 miliarde dolari, in timp ce banca centrala a Poloniei acumulase 26 de miliarde, cea a Cehiei -13 miliarde, iar cea a Ungariei - 11 miliarde.

Cantitate vs calitate

Intr-adevar, Romania se poate mandri, in momentul de fata, cu cea mai mare rezerva internationala din istoria postdecembrista - aproape 23 miliarde euro. Aceasta acopera 6 luni de importuri, suficient pentru ca agentiile de rating sa le spuna strainilor ca-si pot plasa banii la noi fara sa-i doara capul. Asta semnifica ratingul investitional.

Adica, daca luam in considerare ratingul si ne uitam de la distanta, prin oglinda indicatorilor macro, Romania nu mai e locul de unde vin stirile proaste. Ba din contra, daca acesti indicatori i-au convins pe straini sa ne majoreze de 7 ori rezerva in cinci ani, inseamna ca am intrat intr-un cerc virtuos.

Din pacate, printre parghiile de reducere a inflatiei care au fost apasate pana la fund au fost politica de curs si politica fiscala. Nu politicile structurale. Parca acum ceata incepe sa se risipeasca.

Observam, pe de o parte, o cantitate importanta de crestere economica si cea mai mare rezerva valutara acumulata dupa ’89, dar, atunci cand vine randul unei discutii despre calitate, se vede cum inflatia nu se restrange ortodox, pe baza majorarii competitivitatii, ci numai pe seama parghiilor monetar-fiscale.

Si nu-i mare castig daca tabela cu indicatori evidentiaza o crestere a economiei care bate toate nivelurile din zona, iar in buzunarele oamenilor bate vantul, ca in timpul recesiunii. „Boom“-ul macro si teoretic s-a obtinut mutand banii dintr-un buzunar in altul. Atat pot face politicile monetar-fiscale - o permutare.

Iar o convertire a inflatiei, somajului si a deficitelor bugetare in importuri, arierate, credite si reducerea dobanzilor nu inseamna un plus de performanta, ci e doar un mod mai sofisticat de a ne fura singuri caciula.

Deci se poate admite ca politica monetara si fiscala au „cumparat timp” pentru ca economia sa-si refaca structura si sa produca marfuri similare celor din import. Acest respiro a fost asigurat prin limitarea nenaturala a consumului.

Dar daca in prezent economia nu este cu mult diferita fata de cea de la mijlocul anilor ‘90, ce face cand i se pune in fata nota de plata? Pretinde ca tot n-are ce sa ofere. De aici rezulta, logic, ca se poate vorbi mai degraba de un furt, decat de un „deal” in care principala tinta a fost cumpararea timpului.

Miristea si ogorul

Pe noi insa aici ne intereseaza cel mai mult relatia rezerva valutara - rating vs economie reala - lipsa de restructurare. Pe de o parte, s-au semnalat intrari masive de bani din afara. Cifrele vorbesc de la sine.

Dar, de cealalta parte, banii nu si-au gasit suficiente puncte de atractie in economia reala romaneasca, ci s-au inghesuit pana la refuz in zona bancara, pe Bursa sau pe piata imobiliara, creand repere false.

V-ati intrebat vreodata de ce strainii se calca pe picioare cand e vorba de dat credite, dar fug mancand pamantul atunci cand se pune problema investitiilor in economia reala? Raspunsul este simplu. Pe partea unde exista „garantii“, unde riscul de incapacitate de plata e minim, totul e in regula. Dincolo insa, unde neplata datoriilor (arieratele) face legea, nu risca nimeni.

Integral in Saptamana Financiara