Putem rasufla usurati. Romania a trecut cu bine si de ultimul hop asezat amenintator pe ultima turnanta spre Uniunea Europeana. Dupa Bundestag, si Bundesratul, Camera Superioara a legislativului german, ne-a ratificat tratatul de aderare, formalitate politica fara de care nu am fi putut intra in UE la 1 ianuarie 2006.
Avem acum ragazul sa tragem linie si sa reflectam, cu onestitate, asupra celor care ne asteapta "dincolo", chiar din ianuarie viitor.
Pentru cei avizati, modul in care au evoluat relatiile pe zona integrarii, intre momentul semnarii tratatului, anul trecut la Luxemburg, si cel consumat ieri in Germania, nu mai lasa loc de intors in privinta aderarii.
In ciuda cresterii curentului eurosceptic, in randul populatiilor tarilor membre, a criticilor si reprosurilor aduse guvernantilor de la Bucuresti sau a loviturilor date sub centura de presa de scandal, Romania fusese adjudecata de Uniune.
Interesele economice, cele politice si, nu in ultimul rand, banii investiti in procesul extinderii spre Est, inceput in 2004, au cantarit mai mult decat performantele discutabile, balbaielile celor de la Bucuresti si defectele noastre, adevarate sau imaginare. Cel mult, riscam sa ramanem cu buza umflata la portile UE inca un an.
Daca insa din punctul de vedere al Bruxelles-ului, cercul extinderii s-a inchis cu bine, iar UE isi va lua probabil "pauza de reflectie" anuntata, nu inseamna ca Romania se poate culca linistita pe o ureche. Integrarea, de facto, nu presupune ca am scapat de belele si ca vom deveni cetateni ai UE peste noapte, egali in drepturi cu ceilalti.
De pilda, opozitia fata de ipotetica invazie a muncitorilor romani - e vorba de accesul pe piata comunitara a muncii - s-a facut deja simtita, capatand accente de-a dreptul violente in Marea Britanie sau Italia.
Asta inseamna ca, paradoxal, dupa ce tot felul de ciurucuri ale societatii noastre au fost tolerate in spatiul UE, mai de mila, mai de sila, de-acum incolo, oamenii care chiar vor sa faca treaba cinstit vor fi priviti cu mult mai multa circumspectie sau se vor izbi de o sumedenie de bariere birocratice descurajatoare.
Nici miliardele de euro postaderare, alocate Romaniei, de care se tot vorbeste, nu vor sosi ambalate cu funda, pentru a fi cheltuite intr-o veselie. Obtinerea lor va fi conditionata de proiecte fezabile, de strategii, de prioritati clare, de cofinantare, capitole la care, sa fim cinstiti, suntem inca in faza de incepatori.
Sunt doar doua exemple, din multe altele, de ordin economic sau administrativ, privind direct viitorul nostru in UE. Care ar trebui luate in serios atat de catre guvernanti, cat si de oamenii obisnuiti.Nu stim cati romani realizeaza corect ce presupune statutul de membru deplin al Uniunii Europene. Ca acesta obliga si la indatoriri, si la cheluieli, si la renuntari.
Ca s-ar putea sa existe si perdanti dupa aderare (in ciuda spotului ultraoptimist, dat cu insistenta pe televiziuni). La fel cum e greu de spus daca adevaratele avantaje ale apartenentei la aceasta structura, in afara de posibilitatea de a castiga un ban sau de a invata "afara", sunt si ele pe deplin intelese.
Ce ar fi insa de dorit acum e ca perioada de respiro, ramasa pana la 1 ianuarie, dupa incheierea ratificarilor, sa nu se transforme intr-o euforie triumfalista. Greul de-abia acum incepe.
