In 2006, numarul francizelor pe piata romaneasca a crescut cu 50%. In acest moment, aproximativ 300 de marci de retail si servicii sunt prezente in Romania sub forma de franciza. Specialistii spun ca numarul acestora va creste mult dupa 01 ianuarie 2007.

Fondatoarea Asociatiei Retelelor de Franciza din Romania, Laura Ion, afirma ca esecul unei francize poate avea mai multe cauze, printre care: incalcarea procedurilor si a regulilor date de francizor, aparitia unor legi care sa restrictioneze domeniul in care actioneaza francizantul, o testare insuficienta a pietei inaintea demararii afacerii in sistem de franciza.

[c:1:s]Costurile necesare pentru pornirea unei afaceri intr-un astfel de sistem variaza intre 10.000 de euro si pana la peste trei milioane de dolari, cat a costat franciza pentru hotelul Marriott in Romania. Cele mai ieftine francize sunt cele din industria produselor alimentare si cele ale agentiilor imobiliare. La polul opus stau lanturile de farmacii, hotelurile si retailul.

Cele mai multe francize din Romania provin de pe continentul american, dar o parte insemnata vin si din Europa. Nike, McDonald's, Timberland, Mariott, Fornetti si Triumph sunt doar cateva dintre francizele americane si europene de pe piata romaneasca.

Romania are si ea propriile francize: Tina R, Smart Three, Turabo Caffe, Rompetrol, Ziua, La Mama sau Bela Italia sunt doar cateva dintre retele noastre de succes. Spre deosebire de celelalte francize, cele romanesti nu au reusit deocamdata sa iasa din interiorul granitelor.

Laura Ion explica acest lucru prin faptul ca piata romaneasca este lipsita de traditie, iar marca trebuie sa fie dinainte foarte bine cunoscuta pe piata pe care urmeaza sa dezvolti franciza respectiva: "Notorietatea marcii este foarte importanta. Numele iti aduce clienti", afirma Laura Ion.

[c:2:d]Etapele deschiderii unei afaceri in franciza

Pasul 1: Sa se autoevalueze - sa verifice daca i se potriveste tipul de afacere ales. Specialistii spun ca o afacere in franciza este o combinare intre a fi intreprinzator si a fi angajatul cuiva, calitate in care trebuie sa respecti anumite proceduri bine stabilite. Firmele de consultanta, precum si site-urile de specialitate ofera astfel de teste de personalitate in afaceri.

Pasul 2: Incepe cautarea unei francize in functie de domeniu si suma de bani pe care intreprinzatorul este dispus sa o investeasca. Laura Ion spune ca domeniul ales nu trebuie sa fie conditionat de propriul domeniu de activitate sau cunostiinte anterioare.

Incepand cu momentul contractarii unei francize, iti este furnizata atat tehnologia know-how cat si asistenta necesara fiecarei etape. In ceea ce priveste suma de bani necesara, viitorul francizat va avea in vedere atat taxa de franciza, cat si cheltuielile de start-up, care pot fi uneori mult mai mari decat cele din prima categorie.

Dupa deschiderea francizei, beneficiarul este obligat sa plateasca francizorului redeventa, o suma procentuala din cifra de afaceri, suma care este stabilita prin contract. Exista situatii in care taxa de redeventa este zero, dar ea poate fi inclusa in pretul de cumparare a marfii de la francizor. Redeventa este stabilita in functie de tipul afacerii.

Daca in ceea ce priveste retailul aceasta poate fi cuprinsa intre 0 si 4%, in domeniul serviciilor aceasta taxa poate ajunge si la 20%.

Pasul 3: Dupa alegerea francizei, urmeaza informarea despre franciza respectiva. Aceasta este etapa in care aduni cat mai multe informatii de la francizorii existenti pe piata, urmand apoi sa faci o analiza a pietei respective, luand in calcul mijloacele existente, concurenta, avantaje, dezavantaje.

Pasul 4: Se refera la vizitarea unei unitati deschise in franciza. Este important sa vezi daca ceea ce vei cumpara, raspunde asteptarilor tale. Este etapa in care vezi produsele, modul de functionare, modul de actionare, etc.

Pasul 5: Contactezi francizorul, iti anunti intentia de a-i cumpara franciza si soliciti un model de contract.

Pasul 6: Daca esti de acord cu clauzele impuse, pasul urmator este semnarea contractului si etapa de prelansare. Semnarea contractului se poate face direct cu francizorul- firma mama - sau cu master francizatul. De cele mai multe ori se apeleaza la acesta din urma.

Master francizatul este la randul lui un beneficiar al unei francize, dar care administreaza franciza respectiva pe o anumita regiune, tara, etc. si care are drept de vanzare in aria detinuta.

Masterul francizat este diferit de francizor. El poate exploata zona in interes propriu, dar i se solicita sa aiba macar o unitate de franciza care sa servesca drept model.

Franciza este legata de ideea de exclusivitate pentru un anumit teritoriu care poate fi : un mall, un judet, o tara sau chiar o regiune. Exclusivitatea se stabileste prin contract.

Pasul 7: Pregatirile de deschidere - alegerea locatiei, amenajarea spatiului, angajarea si instruirea personalului, etc.

Pasul 8: Deschiderea propriu-zisa si operationalizarea afacerii.

Exemple de francize in Romania

Golden Tulip este o franciza hoteliera unica prin doua branduri, create sa implementeze standardele internationale, pastrand totodata specificul local: Golden Tulip - pentru hotelurile de categorie 4 stele de tip business si resort, si Tulip Inn - pentru categoria 3 stele cu servicii de baza. Creata in 1962, detine 253 de hoteluri in 37 de tari.

Fornetti Romania comercializarea produselor de patiserie si controleaza in permanenta calitatea impusa pe sistem. Avand sediul in Timisoara, este o societate romano - maghiara cu capital mixt - privat, care s-a infiintat in anul 2001 ca partener al proprietarului de licenta FORNETTI Kft. cu sediul in Ungaria. A devenit master - francizor Fornetti pentru Romania.

Grupul Elvila, care isi desfasoara activitatea din 1990, este in prezent cel mai mare producator de mobila din Romania se dezvolta in sistem de franciza. Contractul de franciza se incheie pe durata de un an si nu se solicita taxa de intrare sau redevente.

Rata de succes a francizelor

Statisticile reprezentantilor pietei sustin ca rata de succes a francizelor ar fi de 80%, pe cand in cazul demararii unei afaceri pe cont propriu, in primii trei ani, 3 din 4 intreprinzatori dau faliment.

Update: Conform cititorului nostru, Eugen Driga, raportul 80 % din afacerile obisnuite esueaza in timp ce numai 20% din francize esueaza este mai mult un slogan al celor ce vind francize.

Cititorul nostru ne-a semnalat aici cateva statistici care contrazic declaratiile optimiste.