Un subofiter al serviciilor secrete de informatii din Franta (DGSE) a fost omorat de o militie locala in timpul unui control la un baraj de la Basra, in sudul Irakului. Anuntul a fost facut, luni, de purtatorul de cuvant al Ministerului francez al Apararii, relateaza publicatiei saptamanala Le Point.

"Michele Alliot-Marie, ministrul Apararii, a anuntat in aceasta dimineata, la Perpignan (in sudul Frantei) ceremonia de onoruri militare aduse agentului", se spune in comunicatul ministerului.

Comunicatul nu precizeaza motivele prezentei agentului DGSE la Basra si nu ii divulga identitatea, potrivit regulilor de functionare a serviciilor secrete franceze.

Victima, un membru al Seviciului de Actiune al DGSE cu protectia misiunii diplomatice franceze din Irak, a fost impuscat mortal. Un al doilea agent, de asemenea membru al Serviciului de Actiune, a fost ranit grav si a fost adus sambata in Franta.

Cei doi barbati se aflau in masina cand au fost opriti la un punct de control, iar un membru al unei militii locale a deschis focul asupra lor, "in pofida faptului ca acestia au anuntat ca beneficiaza de protectie diplomatica".

Serviciul de actiune al DGSE a fost insarcinat cu recuperarea jurnalistilor francezi rapiti in Irak, Georges Malbrunot, Christian Chesnot si Florence Aubenas, la inceputul anului trecut.