Membrii Asociatiei “Berarii Romaniei” au vandut in primele noua luni ale acestui an aproape zece milioane hectolitri de bere, cu peste 20% mai mult comparativ cu perioada similara a anului trecut, conform unui comunicat asociatiei.

Potrivit reprezentantilor asociatiei, in primul trimestru al acestui an, volumul vanzarilor s-a majorat cu 16%, tendinta pastrandu-se si in trimestrele doi si trei cand volumul vanzarilor a crescut cu 18%, respectiv 23%.

“Acesta crestere este urmare atat a cresterii consumului in sezonul rece, cat si a vremii favorabile din sezonul estival.

Anul acesta conditiile meteorologoice din lunile de vara au dus la o explozie a consumului de bere, fata de vara lui 2005 cand inundatiile din multe regiuni ale tarii au marcat negativ si industria berii”, a declarat Constantin Bratu, directorul general al Asociatiei “Berarii Romaniei”.

Pentru acest an, membrii asociatiei estimeaza un volum de peste 16 milioane de hectolitri pentru intrega piata a berii.

Companiile Brau Union, Interbrew, United Romanian Breweries Bereprod si Ursus Breweries au vandut anul trecut 10,45 milioane hectolitri de bere, in timp ce in 2004 membrii asociatiei au comercializat 9,73 milioane hectolitri de bere.

In 2005 romanii au consumat 70 de litri de bere pe an pe cap de locuitor. Campionii consumului de bere sunt de departe cehii cu 160 de litri pe cap de locuitor, urmati de Germania cu 118 litri, Austria cu 111 litri, Luxemburg cu 106 litri, Belgia cu 96 litri, Spania cu 79 litri si Olanda cu 78 litri.

Asociatia "Berarii Romaniei" a fost fondata in decembrie 2004 si cuprinde principalele companii de pe piata berii din Romania: Brau Union, Interbrew, United Romanian Breweries Bereprod si Ursus Breweries.