Sarbatorile de iarna aduc o surpriza placuta pentru cei care calatoresc cu trenul. CFR Calatori va introduce din 10 decembrie clasa Business pe trenurile de lung parcurs. Printre alte facilitati de lux, vagoanele vor fi echipate cu monitoare cu diagonala de 51 cm, monitoare montate in spatarele scaunelor, acces wireless la Internet si bar cu frigider.

Conform reprezentantilor CFR contactati de Hotnews, vagoanele au fost reconditionate si modernizate la Ateliere CFR Grivita, costul fiecarui vagon fiind de aproximativ 500.000 de euro.

"Serviciul business va fi diferentiat pe doua categorii: business Standard si business Exclusiv. Pasagerii de la clasa Standard se vor bucura de fotolii imbracate in plus, in timp ce calatorii de la clasa Exclusiv vor sta pe fotolii de piele si vor primi in plus sandwich-uri, apa minerala si cafea", a declarat Predescu Alina, PR la compania CFR.

Alte facilitati ale acestor trenuri vor fi modulul pentru casti cu patru canale audio, cuptor cu microunde si expressor de cafea, instalatii de climatizare si usi culisante duble si facilitati pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii.

Pretul unei calatorii Bucuresti - Cluj-Napoca va fi de 140,10 lei pentru varianta Exclusiv si de 120,10 lei pentru Standard.

In momentul de fata exista patru astfel de vagoane, dar, in functie de cum vor fi primite pe piata, CFR va mai moderniza cel putin inca pe atatea.

Printre posibilele destinatii pentru aceasta clasa sunt Bucuresti-Brasov, Bucuresti-Cluj-Napoca, Bucuresti-Oradea, Bucuresti-Arad, Bucuresti-Suceava, Bucuresti-Iasi si Bucuresti-Constanta.