Premierul Calin Popescu Tariceanu a raspuns, luni, conditiilor puse de conservatori pentru a vota bugetul pe 2007 in Parlament. El a atras atentia ca este responsabilitatea comuna a tuturor partidelor pentru ca bugetul sa fie adoptat.

Desi PSD si PRM au anuntat ca nu vor vota in Parlament bugetul pe 2007, iar conservatorii s-au retras de la guvernare, Tariceanu crede ca sunt sanse pentru ca bugetul sa treaca in Parlament.

"Este o responsabilitate comuna a tuturor partidelor. Nu putem sa intram in anul 2007 fara un buget votat, avand in vedere calendarul postaderare si contextul politic.

Cred ca am da un semnat foarte prost in momentul in care am intra in Europa, la 1 ianuarie 2007, in spate sa existe si sa persiste o criza cu jocuri politice, cu amenintari, cu santaje, in legatura cu votarea bugetului", a declarat Tariceanu, luni, intr-o conferinta de presa.

Referitor la solicitarea PC de reducere a TVA de la 19% la 9 procente, la produsele alimentare de baza, premierul considera ca masura nu va avea efectul scontat, adica o ieftinire a alimentelor, ci va produce doar "o gaura la buget".

In ceea ce priveste a doua conditie impusa de conservatori pentru a vota bugetul, adica adoptarea amendamentelor la Codul fiscal privind neinmpozitarea profitului reinvestit, Tariceanu a spus ca Romania are un regim fiscal "extraordinar de atractiv" si ca pentru astfel de masura trebuie gasita si o solutie de compensare.

Purtatorul de cuvant al PNL, Varujan Vosganian a fost insa mai ferm considerand ca neimpozitarea profitului reinvestit ar fi o "masura excesiva".

Presedintele PC, Dan Voiculescu a avertizat, duminica, 3 decembrie, ca PC va vota bugetul de stat pe 2007 numai daca guvernantii vor accepta ca TVA sa fie redusa la alimentele de baza si ca profitul reinvestit sa nu fie impozitat.