Ioana Lupea: "PD are de ales intre a guverna cu PNL spre dezasru, a iesi de la guvernare cu pierderi de imagine sau a accepta anticipatele in conditiile liberalilor".

Alegerile anticipate depind de vointa PNL, iar liberalii cauta sa scoata cat mai mult profit politic din criza. Negociaza rece, impun conditii maximale, se comporta mult prea bine pentru un partid aflat pe buza prapastiei.

Miza este una singura, mentinerea lui Calin Popescu-Tariceanu in fruntea guvernului. Democratii sunt prinsi in capcana, dar nu dau semne ca ar constientiza pericolul.

Daca nu accepta conditiile liberalilor pentru anticipate - paritate pe listele electorale si inca un mandat de premier pentru Tariceanu - vor fi obligati sa guverneze cu o majoritate fragila, intr-un an preelectoral dificil, primul dupa integrarea in Uniunea Europeana, adica spre dezastru in alegeri.

Daca se invoiesc, reincepe nebunia, ca un cosmar repetitiv. Avocat public al stabilitatii, PD nu-si poate permite nici sa paraseasca puterea fara un motiv devastator, l-ar costa la fel de mult ca supravietuirea actualului cabinet.

Impasul democratilor ne deschide ochii asupra scenariului propus in editorialul de ieri de Sorin Rosca Stanescu, directorul ziarului "Ziua".

El a vazut in retragerea Partidului Conservator, nu o lovitura aplicata din greseala premierului Calin Popescu-Tariceanu, cum au judecat-o cei mai multi comentatori, ci o mutare pentru izolarea lui Traian Basescu.

Intr-adevar, Dan Voiculescu nu ar fi iesit de la guvernare fara a se consulta cu partenerul sau strategic Dinu Patriciu, fara niciun interes sa-i dea o mana de ajutor lui Traian Basescu la demolarea lui Tariceanu.

In schimb, plecarea sa din guvern creeaza PNL prilejul sa bata cu pumnul in masa lui Emil Boc pentru reconfirmarea premierului. Este greu de crezut ca Dan Voiculescu nu a primit de la Patriciu macar promisiunea (daca nu garantia) unei aliante cu PNL. In fond, amandoi au interesul ca afacerile lor sa mearga la fel ca pana acum.

Stenogramele publicate de "Cotidianul" lumineaza intentia liberalilor de a forma un partid antiprezidential, contrapartida la cel prezidential format din PD si Platforma Stoica-Stolojan, impreuna cu doi dintre cei mai aprigi inamici ai lui Basescu, Dan Voiculescu sI Emil Constantinescu.

PSD si-a reglat deja volumul pe "asurzitor" la criticile impotriva "tartorului portocaliu", iar UDMR care a contactat virusul liberal, il vede tot pe Traian Basescu in problemele sale penale si comunitare. Viziunea lui Sorin Rosca Stanescu asupra evenimentelor pare, in aceste conditii, mai mult decat intuitie, informatie.

In fata carei alegeri sunt pusi democratii? Sa incheie pacea cu liberalii in conditiile lor si sa mearga in anticipate intr-o formula care nu reflecta raportul real acreditat de sondaje intre PD si PNL sau razboi total. PD este insa in faza de negare a realitatii, puterea i-a amortit instinctele.

Ca dovada, in loc sa forteze o discutuie despre stabilitatea guvernarii,a intrat in jocul cine castiga de pe urma iesirii PC de la guvernare. Portofoliul Economiei va ajunge probabil sa fie tras la sorti intre PD, PNL si UDMR, ca altfel nu va avea posesor nici iarna viitoare.