Volumul Midnight Killer, de Andrei Gheorghe este unul dintre cele mai noi produse multimedia aparute in colectia „Ego. Publicistica” de la Polirom. Aparitia cartii Midnight Killer.

Banalitatea s-a nascut la oras, reprezinta debutul in volum al lui Andrei Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuti si controversati jurnalisti romani de astazi. Evenimentul de lansare va avea loc vineri, 8 decembrie, ora 20.00, in Clubul Frame.

Volumul este insotit de un CD audio, in lectura autorului.

Radioul si televiziunea autohtone il percep pe Andrei Gheorghe ca pe un punct de reper pe care, nici macar daca si-ar dori, nu ar putea sa-l nege sau sa-l ignore.

Spontan si neinhibat prin definitie, caustic si mereu „inotind impotriva valului”, realizatorul de emisiuni radio si TV nu iarta, nu uita si nu acorda circumstante atenuante nici unuia dintre cei pe care ii condamna la ghilotina cuvintelor.

Textele sale din Midnight Killer incita la observatie si analiza, reconstituind din piese disparate un puzzle ce configureaza peisajul Romaniei de astazi.

Andrei Gheorghe (n. 1962) este absolvent al Facultatii de Limbi Straine (sectia engleza-rusa), Universitatea Bucuresti.

Intre 1991 si 1993 a fost reporter special la Radio Constanta si a realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanta (1993-1996; „Videomania”, „Vineri 13” si „Midnight Killer”), Pro FM Bucuresti (1996-2002; „13/14”), si „Lantul Slabiciunilor” la Pro TV.

Intre 2002 si 2003 realizeaza la Antena 1 emisiunea „Gheorghe” si reia „13/14”, mai intii la Radio 21, apoi, in perioada 2005-2006, la Radio Total. A avut un rol secundar in filmele Amen al lui Costa Gavras, Tinerete fara tinerete al lui Francis Ford Coppola si a colaborat cu Parazitii pentru albumul Irefutabil.

Din 2004 pina in prezent, este consilier media si realizator de emisiuni („Politica, frate” si „Am o stire pentru tine”) la Realitatea TV. A scris la Academia Catavencu si este colaborator permanent al ghidului 24-FUN.