Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat joi seara, in cadrul unei conferinte de presa, ca Delegatia Permanenta a partidului a decis suspendarea conducerilor judetene care au aderat la "Platforma liberala".

Acelasi organism a decis sa propuna Congresului PNL schimbarea procedurii de alegere a conducerilor centrale si locale, votul pe lista fiind inlocuit cu cel uninominal.

Tariceanu spune ca tot joi s-a analizat si o lista preliminara de candidati ai PNL pentru Parlamentul European.

In sedinta Comitetului Executiv, care a urmat, singurul subiect analizat a fost cel al inlocuirii conducerilor din organizatiile judetene ale caror lideri si-au manifestat sustinerea fata de PLD.

Calin Popescu Tariceanu a parasit sedinta inainte de incheiere, iar numele persoanelor care se vor ocupa de pregatirea alegerilor din respectovele organizatii au fost facute publice de Teodor Melescanu.

Acestea sunt: deputatul Valentin Bosneag pentru Caras-Severin, subsecretarul de stat Gheorghe Ciubotaru pentru Botosani, Ludovic Orban pentru Ialomita, senatorul Mihai Dumitrescu pentru Dambovita si sentorul Norica Nicolai pentru Neamt.

Melescanu a afirmat ca in Bistrita-Nasaud si Sibiu situatia va fi reglementata la nivel local.

Comitetele interimare au ca sarcina organizarea de alegeri pentru organismele de conducere ale filialelor si nominalizarea persoanelor care vor face parte din delegatiile care vor particpa la Congresul PNL. Acesta va avea loc, conform decizie Delegatiei Permanente de joi, in zilele de 12 si 13 ianuarie 2007.

Intrebat, in conferinta de presa, de soarta parlamentarilor care au participat joi la anuntul privind infiitarea Partidului Liberal Democrat, Calin Popescu Tariceanu a pasat responsabilitatea spre sefii de grupuri parlamentare.

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hasotti nu a fost nici el mai la obiect, multumindu-se sa afirma ca doar 2-3 dintre cei 28 de parlamentari au si sprijinul filialei judetene careia ii apartin, fara sa faca vreo referire la masurile care vor fi luate impotriva lor.

Liderul grupului parlamentari din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, a declarat insa pentru HotNews.ro ca toti deputatii PNL a caror semnatura se gaseste in actele oficiale intocmite pentru infiintarea Partidului Liberal Democrat vor fi exclusi.