6500 de detinutii protesteaza pentru conditii mai bune si striga "jos, coruptia!", potrivit Adevarul.

Gandul scrie ca sefii penitenciarelor nu au mai fost cooperanti cu presa, dupa videoconferinta cu ministrul Justitiei. Campania de imagine a lui Nati Meir generalizeaza protestele in penitenciare, opineaza Romania Libera.

Nati Meir spune ca nu este vinovat pentru declansarea protestelor, scrie Cotidianul.

Detinutii striga "jos, coruptia!"

de Sorin Rusu, Liliana Nastase

6.500 de puscariasi protesteaza in 26 de inchisori din toata tara. Ei cer gratierea celor cu pedepse mici si conditii mai bune de detentie

Protestul declansat miercurea trecuta la Penitenciarul Codlea, din Brasov, s-a extins peste noapte in toata tara. Ieri, in 26 de penitenciare, aproape 3.000 de detinuti se aflau in greva foamei. Alti 6.500 au ales alte diverse forme de protest, de la incendierea cearsafurilor si lovirea gratiilor cu gamela, pana la scandarea unor lozinci surprinzatoare, precum "jos, coruptia!".

Detinutii au fost starniti de un proiect de lege al deputatului independent Nati Meir. Initiativa legislativa cu pricina prevede gratierea celor care executa pedepse mai mici de cinci ani de inchisoare si care, odata pusa in aplicare, ar duce la punerea in libertate a 4.000 de condamnati.

Integral in Adevarul

Puscariile au luat foc

de Tudorel Glaman

"Nu ne propunem sa va ascundem faptul ca detinutii au probleme", spunea aseara, la conferinta de presa, adjunctul directorului ANP, Sorin Dumitrascu. In mod suspect, insa, dupa videoconferinta tinuta cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, conducerile mai multor penitenciare din tara au limitat accesul presei in penitenciare, interzicand fotografiatul.

Mai mult, unii directori de penitenciare au refuzat sa dea detalii despre cum decurg lucrurile in incinta penitenciarelor pe motiv ca au primit ordin sa ii orienteze pe ziaristi spre conducerea ANP de la Bucuresti, singura institutie abilitata sa dea declaratii. Multi sefi de penitenciare au incercat din rasputeri sa acopere revoltele din celule.

Cel mai jalnic raspuns a fost cel al purtatorului de cuvant al penitenciarului din Deva care incerca sa-i lamureasca pe ziaristi ca sunt doi sau trei insi care protesteaza printr-o celula in vreme ce urletele din penitenciar trecusera de poarta puscariei.

Integral in Gandul

Nati Meir arunca puscariile in aer

de George Lacatus

Cine sta in spatele legii

Deputatul Nati Meir ne-a declarat ieri ca a facut proiectul legislativ „in colaborare cu cinci avocati mari: Catalin Dancu, George Florescu, Ramona Bacatan si inca doi“. „Ideea acestei legi a fost sa-i gratiem pe cei cu pedepse mai mici de cinci ani.

Nu inteleg ce greseala am facut? Protestele din puscarii nu s-au intimplat din cauza asta, ci din cauza conditiilor de detentie“, ne-a explicat Meir.

„Eu nu cred ca un om care a facut un lucru grav trebuie eliberat, ci doar cei care au facut o fapta mica, un accident, un furt de 500.000 de lei pe care i-a gasit pe masa si i-a luat, unul care a furat lemne - lucruri minore“, afirma Meir.

Primul proiect de lege depus de Meir la Senat, pe 30 august anul acesta, cuprindea 57 de exceptii la gratieri, care erau infractiuni grave din Codul penal. Dupa ce a primit avizul Comisiei juridice din Senat, proiectul a mai primit amendamente de la avocatul Catalin Dancu.

Unul dintre ele prevede ca si alte infractiuni din lista celor 57 de exceptii sa fie trecute la gratieri: falsul, uzul de fals, falsul in inscrisuri publice si asocierea pentru savirsirea de infractiuni.

Integral in Cotidianul

Protest generalizat in penitenciare

de Ana Micu

Situatie de criza

Directorul adjunct al ANP, Sorin Dumitrascu, a recunoscut ieri, intr-o conferinta de presa, ca exista probleme in inchisori din cauza supraaglomerarii si ca situatia actuala este una de criza. In opinia sa, problemele se pot rezolva doar prin alocarea de fonduri suplimentare pentru modernizarea si construirea altor penitenciare.

Directorul ANP, Alexandru Serban, a declarat ca numarul total al detinutilor care au protestat se ridica la 6.500. Acesta a precizat ca principala solicitare a detinutilor a fost promovarea decretului de gratiere initiat de deputatul independent Nati Meir.

Serban a mai spus ca protestatarii sunt nemultumiti si de pedepsele prea mari, conditiile precare de detentie si amanarile nejustificate la comisiile de eliberari conditionate. Alexandru Serban a refuzat sa comenteze actiunile deputatului Nati Meir, dar a precizat ca nu este cazul sa se puna presiune pe autoritatile statului.

Integral in Romania Libera