Cursul de schimb euro/leu la finele anului 2006 va depinde de comportamentul investitorilor straini, care ar putea decide inchiderea unor pozitii, urmate insa, in opinia analistilor, de intrari de capital strain in prima parte a anului 2007.

Economistul-sef al ING Romania, Florin Citu, vede moneda nationala supracumparata si supraapreciata, anticipand o intoarcere temporara a cursului la 3,5 lei euro la finele lunii decembrie. „Aprecierea din ultima perioada a venit pe fondul caderii dolarului, care a determinat investitorii sa se orienteze spre pietele emergente.

La noi a fost mai agresiv, iar finalul de an va consemna o depreciere temporara“, a explicat Citu. Pentru inceputul anului viitor, analistul ING se asteapta la noi intrari de investitii de portofoliu, modelul fiind intalnit in toate tarile care au aderat la Uniunea Europeana in primele luni dupa acest moment.

Unii analisti considera nivelul actual nesustenabil...

Un nivel de 3,5 lei/euro la finele anului se regaseste si in prognoza directorului adjunct al Trezoreriei BCR, Lucian Anghel. El anticipeaza o depreciere mai accentuata in a doua parte a lunii decembrie. „Vor fi inchideri de pozitii deschise pe piata romaneasca.

Istoric, la finele anului, volumul de tranzactionare este redus, iar orice inchidere de pozitie va influenta rata de schimb“, a argumentat trezorierul BCR. Anghel este de acord ca inceputul de an va aduce noi fluxuri de capital strain si recomanda exportatorilor sa incheie contracte forward in ultimele zile din decembrie sau in primele sedinte din 2007.

HVB Bank estimeaza pentru sfarsitul de an un curs de schimb in intervalul 3,47-3,48 lei/euro. „Nu vom asista decat la inchideri partiale de pozitii, o reducere a riscului, ca un comportament intalnit la final de an.

Primele zile din anul 2007 vor readuce in prim-plan vanzarile de valuta si deci reluarea aprecierii leului“, a declarat directorul de vanzari produse trezorerie la HVB Bank Romania, Sergiu Puianu.

O depreciere mai puternica pana la finalul anului este indicata de previziunile Raiffeisen Bank, care vede euro in ultimele zile de tranzactionare la peste 3,5 lei. „Nivelul actual este total nesustenabil, iar sfarsitul anului va consemna cu siguranta un curs mult mai sus, cel mai probabil peste 3,5 lei/euro.

Aprecierea s-a produs pe baza unor fluxuri exclusiv speculative, foarte periculoase la o intoarcere a sentimentului, care poate fi cauzata de deficitul mare al contului curent estimat pentru acest an“, a aratat Ionut Dumitru, analist la Raiffeisen Bank Romania.

El crede ca banca centrala va monitoriza cu mare atentie evolutia cursului, pentru ca o continuare a aprecierii sporeste riscul unei corectii mai ample, cu efecte mai negative asupra inflatiei decat aportul dezinflationist al intaririi leului.

... altii vad nejustificate iesirile de valuta

O apreciere in continuare a monedei nationale se regaseste in prognozele Bancpost, care ia in calcul inchideri de pozitii nesemnificative din partea investitorilor straini. „Directia va fi spre 3,4 lei/euro. Inchiderile de pozitii la finele anului aveau un sens daca era incerta evolutia de anul viitor, dar toata lumea se asteapta sa creasca fluxurile in prima parte a lui 2007.

In aceste conditii, nu vad de ce ar face strainii exituri mari, pentru a reveni dupa cateva zile“, a a-firmat Dorin Badea, chief dealer la Bancpost. Badea nu exclude unele iesiri de valuta la sfarsitul anului, dar le anticipeaza ca nesemnificative.

La randul sau, analistul ABN Amro, Radu Craciun, a indicat o rata de schimb la sfarsit de an in intervalul 3,41 si 3,46 lei/euro, cu inclinatie catre zona inferioara. El a avut in vedere ca inchiderile de mari pozitii pentru finalul de an au fost realizate de obicei in luna noiembrie, iar sentimentul actual al pietei nu justifica alte iesiri.

„Aprecierea va continua si in primele sase luni de anul viitor“, a adaugat Craciun.

Zlotul se depreciaza, urmeaza leul?

Vineri, Banca Nationala a anuntat un curs de referinta de 3,4301 lei/euro, nivel situat la mica distanta de cea mai redusa rata de schimb din 2006, vazuta in ziua precedenta: 3,4295 lei/euro. De asemenea, cursul EUR/RON se gaseste in apropierea minimului ultimilor patru ani, consemnat pe 10 august 2005: 3,4022 lei/euro.

In ceea ce priveste raportul dintre leu si moneda americana, acesta a atins pe 4 decembrie cel mai scazut nivel din ultimii 5 ani: 2,5782 lei/dolar. Volumul total al tranzactiilor pe piata valutara romaneasca a crescut de la o medie zilnica de 732 milioane euro in luna noiembrie la 858 milioane euro in perioada 29 noiembrie - 7 decembrie.

Integral in Saptamana Financiara