Ioana Lupea: "Criza OPSPI ne aduce in memorie experientele cabinetelor Ciorbea si Radu Vasile."
Cinci litere zbuciuma guvernul Tariceanu de mai bine de o saptamana. Puterea OPSPI, litere a caror alaturare nu ne spunea nimic pana de curand, sta in ceea ce semnifica o parte importanta din proprietatea statului in industrie, in primul rand in sistemul energetic.
Trecerea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie din subordinea Ministerului Economiei in cea a Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a produs prima criza a cabinetului, nejustificata, considera ieri premierul Tariceanu.
El a adus ca argument un principiu perfect valabil intr-o economie de piata: forta unui minister nu se masoara in numarul de intreprinderi de stat pe care le administreaza, ci in eficienta politicilor publice. Nimeni nu a contestat insa aceasta teza, si daca a facut-o, a gresit fundamental.
Societatile din subordinea Ministerului Economiei trebuie privatizate, iar de gasirea proprietarului este normal sa se ocupe o singura institutie, cea mandatata, AVAS. Probabil ca nici presedintele Traian Basescu, caruia premierul i-a trimis ordonanta OPSPI, nu se va opune justetei transferarii intreprinderilor privatizabile la AVAS, daca intelege economia de piata.
Cheia OPSPI nu este insa aici, ci in modul in care a fost elaborata si propusa spre adoptare aceasta ordonanta in sedinta de guvern. Chiar daca intentiile premierului si ale ministrilor liberali au fost curate, momentul promovarii ordonantei si forma acesteia, parca incropita, au starnit suspiciuni, iar suspiciunile au alimentat criza.
Cand liberalii au venit in guvern cu propunerea, Ministerul Economiei si Comertului nu avea un ministru, nici macar un interimar, care sa expuna un punct de vedere. Iar portofoliul tocmai ajunsese la democrati dupa o disputa de dimineata pana in noapte cu liberalii.
Faptul ca a fost botezata „de urgenta” desi, asa cum arata si Ministerul Justitiei in avizul negativ, urgenta acestei decizii nu este motivata si nici motivabila, a facut PD si mai banuitor asupra adevaratelor motivatii.
Initiatorii nu au realizat nici ca viitorului ministru, liberal sau democrat, ii va fi imposibil sa actioneze in domeniul politicii energetice, cel putin pana la reformarea institutiei si pe perioada de iarna, fara posibilitatea de a administra pachetele de actiuni la societatile de profil.
Acesta ar fi urmat sa-si asume raspunderea pentru situatii care formal erau de competenta lui, dar asupra carora MEC nu mai avea nicio putere.
Era, pana la urma, anormal ca reorganizarea MEC si AVAS sa se intample intr-o conjunctura politica tulbure si fara o dezbatere serioasa, in interiorul coalitiei aflate la putere. Si mai ales inaintea elaborarii unei strategii energetice nationale, a carei necesitate a fost decisa in sedinta CSAT din 22 noiembrie si care va avea consecinte si asupra privatizarilor viitoare in domeniu.
Criza OPSPI transmite un semnal de alarma asupra rezistentei executivului la tensiunile politice si ne aduce in memorie experientele cabinetelor Ciorbea si Radu Vasile. Neincrederea s-a asezat la masa discutiilor la Palatul Victoria si va avea un cuvant greu de spus in guvernare, de acum inainte.
