Vladimir Tismaneanu, presedintele comisiei prezidentiale de analiza a comunismului, a declarat in emisiunea “Romania la raport”, de la Mix FM, realizata de Andreea Pora, ca raportul elaborat de aceasta comisie “arata ca se da o batalie politica, culturala si morala in Romania contemporana.”

El a mai adaugat ca “fortele care au tinut Romania in loc in 1990 sunt inca active. Acest raport este, mai degraba, o hartie de turnesol. Este clar ca a atins un nerv sensibil.”

In ceea ce priveste actuala situatie a PSD, el a mentionat ca “nu stiu cat este de puternic Ion Iliescu in momentul de fata, dar este clar ca cei care sunt in rivalitate cu el, nu sunt foarte puternici, altfel nu ar fi recurs la acest joc propagandistic cu efecte dureroase pentru ei. Iar nu este pentru prima data cand pozitiile lui Ion Iliescu au efecte dureroase pentru imaginea Romaniei. Nu este un lucru care trece ignorat.”

Vladimir Tismaneanu a precizat ca este socat de faptul ca “un partid care se numeste social-democrat” nu a salutat aparitia raportului, mai ales ca “noi omagiem acolo lideri social-democrati care au murit in inchisorile comuniste”.

El a mai adaugat ca este siderat de faptul ca PSD actioneaza ca si cum ar fi inca indoctrinati de sectia de propaganda a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman.”

Vladimir Tismaneanu: “Raportul condamna comunismul ca ilegitim si criminal”

Politologul Vladimir Tismaneanu spune ca raportul comisiei pe care o conduce “condamna comunismul ca ilegitim si criminal” pentru crime impotriva umanitatii “pe care le declaram imprescriptibile.”

Vladimir Tismaneanu a precizat ca este un raport final pentru ca se face un bilant. In acest sens, el a afirmat ca au fost intre 500 000 si 2 000 000 de victime ale regimului comunist.

Conform spuselor acestuia, in raport sunt trecute 53 de biografii ale nomenclaturistilor de varf printre care si Ion Iliescu. Mai sunt mentionati acolo si ideologii principali, liderii organizatorici, prim-ministrii ai diverselor perioade comuniste, “tortionarii absoluti”, si sefii Securitatii.

“Noi nu punem problema culpabilitatii colective. Sub nicio forma! Membrii Partidului Comunist sunt descrisi, mai ales in ultima vreme, ca o masa de manevra, inerta, pe care partidul o foloseste pentru aplauze. Nu despre asta este vorba. Este vorba de nomenclatura!”, a specificat Vladimir Tismaneanu.