Actionarii romani care detin actiuni la companii din alte state membre UE sau strainii care au actiuni la companii romanesti vor avea mai multe drepturi in adunarile generale ale actionarilor. Institutiile comunitare discuta in aceasta perioada un proiect de directiva referitor la facilitarea exercitarii de catre actionari a dreptului de vot.

Propunerea de directiva se refera in principal la companiile listate la bursele de valori. Institutiile romanesti analizeaza in prezent pozitia pe care o vor adopta-o in Consiliul UE in ceea ce priveste acest act comunitar.

Prevederi

Proiectul de directiva prevede ca toate adunarile generale trebuie anuntate cu cel putin o luna de zile in avans, iar actionarii trebuie sa primeasca toate datele referitoare la locul, data si ora adunarii si agenda intalnirii. De asemenea, prevede eliminarea masurilor care interzic tranzactionarea actiunilor pe o anumita perioada de timp inainte de adunarea generala.

In plus, este asigurata posibilitatea de a participa si vota in adunarea generala prin mijloace electronice, daca acestea asigura confidentialitatea, iar costurile sunt acceptabile.

In unele state membre UE exista restrictii privind participarea electronica, insa directiva doreste eliminarea acestora, astfel incat compania si actionarii sa poata decide daca aceasta este o modalitate eficienta de lucru.

Delegarea dreptului de vot

Actionarii care locuiesc in alte state membre au posibilitatea de drept de vot si de participare la adunarea generala fara a fi prezenti fizic la reuniune. Astfel, printr-o procura, actionarii pot delega dreptul de vot pentru adunarea respectiva unor terti care sa ii reprezinte (detinatorii procurii au aceleasi drepturi ca si actionarul pentru adunarea generala respectiva).

Romania Libera