Iubita printului William, Kate Middleton, a refuzat invitatia exceptionala a reginei Marii Britanii de a petrece Craciunul impreuna cu familia regala, scrie Mail on Sunday, citat de AFP.

Kate, in varsta de 24 de ani, a declarat ca ar accepta invitatia doar daca ea si printul William ar fi casatoriti.

Anuntul logodnei celor doi, care s-au cunoscut la Universitatea St. Andrews, in 2001, este subiectul unor intense speculatii in Regatul Unit, alimentate de faptul ca, vineri, Kate Middleton a fost prezenta la ceremonia in cadrul careia William a primit diploma de absolvire a Academiei militare de la Sandhurst.

“Kate a spus ca nu va merge la Sandringham (o proprietate privata a reginei Elisabeta a II-a) atat timp cat nu face parte din familia regala”, scrie Mail on Sunday, citand o prietena a lui Kate.

Iubita lui William a decis sa-si petreaca Craciunul cu familia sa, tulburata inca de moartea recenta a ambelor bunici ale lui Kate.

Palatul Buckingham nu a vrut sa comenteze informatia.