Controversele si scandalul provocate de Raportul Tismaneanu ne arata, inainte de orice, ca evaluarea comunismului si a protagonistilor sai continua sa fie o miza politica fierbinte in Romania.

Cei care ies prost din acest raport stiu macar de ce il contesta. Lor li se alatura insa specia endemica a bagatorilor in seama, precum si aceea a personalitatilor jignite ca au ramas pe dinafara comisiei. Ce cistiga insa sau ce pierde Romania de pe urma acestui raport? Dupa parerea mea, evaluarea regimului comunist autohton trebuia facuta intr-o forma institutionalizata.

Ideea presedintelui Basescu, de a infiinta o comisie in acest scop, i-a iritat mai intii pe cei care studiaza istoria recenta si comunismul in institute specializate. Comisia lui Basescu i-a cam lasat fara obiectul muncii pe cei care si-au inchipuit ca vor putea cerceta la nesfirsit comunismul, pe bani publici, pentru a publica din cind in cind cite o contributie pe aceasta tema.

Aparitia acestei comisii pune, totodata, sub un foarte serios semn de intrebare credibilitatea activitatii departamentului specializat al Academiei Romane si a tuturor institutelor de istorie autohtone platite din bani publici. Trebuia sa i se ceara, in presa, lui Basescu sa evalueze el comunismul, ca sa ajungem, pas cu pas, la acest raport? Cu siguranta, da.

Academia e blindata de istorici care au participat la falsificarea istoriei Romaniei, incit e usor de inteles de ce aceasta initiativa n-a plecat de la cel mai inalt for stiintific al tarii. Problema Academiei n-a fost si nu e nici azi sa evalueze onest comunismul, ci cum sa isi apere membrii si autoritatea dupa propria ei experienta comunista.

Institutele Academiei sufera si ele de aceeasi slabiciune, din cauza ca au devenit locul de parcare al istoricilor care au defilat cu regimul comunist pina in 1990.

Istoricii tineri, care au vazut cum merge treaba la Academie, nu s-au omorit nici ei sa constate cum au stat lucrurile cu comunismul autohton, ca sa nu-si strice relatiile cu nemuritorii care i-ar putea sprijini in cariera.

Marius Oprea, unul dintre putinii care au mers impotriva curentului, in ciuda faptului ca lucrarile sale i-ar restringe competenta la activitatea fostei Securitati, e totusi unul dintre cunoscatorii sistemului. Dar Marius Oprea si echipa sa nu fac parte din Comisia Tismaneanu, deoarece au ales sa studieze comunismul din partea guvernului Tariceanu.

Mai exista si categoria diversilor foiletonisti specializati in istoria senzationalista a Romaniei care n-au fost selectionati in comisie, deoarece n-au suficienta credibilitate. Atacurile impotriva Raportului aparute in presa in ultimele zile au fost facute, in majoritate, dupa ureche. S-a reprosat, de pilda, autorilor ca ar fi ignorat rezistenta anticomunista din munti.

Or, in Raport exista un subcapitol consacrat rezistentei armate anticomuniste. Cu acelasi aplomb, raportul a fost acuzat ca ar fi facut tabula rasa din asa-numitul centru de reeducare de la Pitesti. Exista si un asemenea capitol in cele peste 600 de pagini ale raportului.

In sfirsit, denuntul inflamat ca autorii ar fi ignorat din crasa lipsa de patriotism soarta Basarabiei se dovedeste o petarda inutila: exista in raport un intreg subcapitol si despre acest subiect. Se poate discuta, fireste, despre calitatea fiecarui capitol in parte, dar aceste reprosuri punctuale venind din „surse sigure“ n-au fost decit intoxicari de presa.

Sa tragem linia. Romania cistiga de pe urma acestui raport prima evaluare a comunismului facuta de pe pozitii care se vor nepartizane. Ca fapt divers, chiar tatal sefului comisiei pica prost de pe urma acestei evaluari.

Ceea ce pierde Romania cu acest prilej sint legendele fabricate dupa 1990 prin care stilpi recunoscuti ai comunismului si ai Securitatii au incercat sa para disidenti sau vizionari ai democratiei.

Iar spectacolul istericalelor si al circului parlamentar pe care l-au dat ieri citiva dintre ei e dovada palpabila ca personajele negative sau de-a dreptul malefice ale Raportului au inteles ca, chiar daca reusesc sa-si pacaleasca o parte dintre contemporani, de fapt au pierdut partida.