Megastarul muzicii rap, Eminem, si iubita sa din liceu au divortat pentru a doua oara marti, la mai putin de un an de cand s-au recasatorit. Eminem si Kim Mathers au cazut de acord sa imparta in mod egal bunurile obtinute in perioada in care au fost impreuna si sa imparta custodia fiicei lor, Hailie Jade Scott, in varsta de 10 ani.

“Eminem si Kim au avut un comportament plin de demnitate si respect.”, a declarat judecatorul Antonio P. Viviano. “In definitiv, au fost un cuplu minunat si m-am inteles bine cu ei.”

Eminem, in varsta de 34 de ani, a refuzat sa comenteze despre acest lucru dupa proces, urcand in graba intr-un Cadillac Escalade negru. Mathers, in varsta de 31 de ani, nu a vorbit nici ea cu reporterii.

Eminem si Mathers s-au recasatorit pe data de 14 ianuarie 2006. El i-a intentat divort lui Kim pe 5 aprilie. Prima data s-au casatorit in secret in Missouri, in 1999, iar in 2001 au divortat.

Eminem, al carui adevarat nume este Marshall Bruce Mathers III, a castigat noua premii Grammy, inclusiv pe cel de cel mai bun album de muzica rap , pentru "The Slim Shady LP", "The Marshall Mathers LP" si "The Eminem Show”. De asemenea, a castigat un premiu Oscar pentru piesa "Lose Yourself" din “8 Mile”, filmul semi-autobiografic din 2002 in care a jucat si el.