Am ajuns seara tarziu acasa, dupa o zi aglomerata, si cand am bransat televizorul, nerabdator sa vad cum a fost condamnat comunismul in Romania, ceea ce mi-a sarit in ochi, marit prin zoom-ul camerelor de luat vederi, a fost imaginea lui Vadim Tudor bruind discursul presedintelui Traian Basescu, apoi injurandu-i pe intelectualii din lojele pentru invitati, amenintandu-i cu rafuiala, sub privirile

amuzate sau doar impasibile ale "publicului" de la parter, care privea cu capul pe spate la cele ce se intamplau deasupra sa, ca la circ. Ei, parlamentarii, fireste, nu riscau nimic, ei stiau ca totul e un joc politic, o harjoana de-a casei, ca ceea ce conteaza nu e pretinsa condamnare a comunismului, ci subtextele acestui gest PR al lui Basescu.

Nu lucrul in sine - blamarea in premiera, la nivel oficial, a regimului comunist, cum nici macar Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei nu indraznise sa o faca, sau o facuse, in februarie 2006, doar cu o jumatate de gura - ci, nu-i asa, efectele colaterale, derivatele sale dambovitene, cele care deseneaza conturul ringului de lupta intre palate.

Aceasta e Romania?, mi-am zis. Acestia sunt alesii sai? Asa trebuia sa arate ziua in care noi, romanii, am avut curajul sa condamnam comunismul, in pofida tuturor celor care, in Vest, surad gales Utopiei rosii, "prost aplicate"? Am condamnat comunismul, sfidand puterea intunecata a Estului care, infasurata, mai nou, in ghirlande de gaz metan, ameninta libertatea si demnitatea Europei.

Si totusi... Se spune ca avem un talent deosebit in a scufunda in deriziune si relativism momentele tragice si secventele solemne ale istoriei. Agresiunea PRM-ista din plenul parlamentului si complicitatea tacita a celor ce au ingaduit-o au scos la vedere un instinct suicidar, necontrolabil.

Caci noi nu punem baza pe actiunea energica de contracarare a raului, de pedepsire a malignitatii - cati ticalosi de anvergura s-au confruntat cu justitia in ultimii 17 ani? - , ci ne lasam, iresponsabil, pe seama norocului istoric: suntem la portile UE si, deci, putem trece peste... Vom suporta. Lucrurile se vor rezolva de la sine. Dar se vor rezolva oare?

Multi oameni, la Chisinau, mi-au marturisit jena si revolta fata de ceea ce urmarisera in Parlamentul de la Bucuresti, pe 18 decembrie. Pentru Basarabia ziua in care a fost condamnat comunismul in Romania naste doua seturi de consecinte. Mai intai, verdictul formulat de presedintele Basescu asaza intr-o postura foarte incomoda guvernarea de la Chisinau.

Formatiunea lui Voronin este mandra in continuare de ereditatea sa politica si refuza sa repudieze sistemul sovietic. In aceste conditii, moldovenii au o problema.

Ei vor trebui sa decida din doua una: sau regimul comunist din RSS Moldoveneasca - parte a imperiului sovietic - a fost cu totul altceva, adica nu a comis deportari, foamete organizata, opresiune ideologica, nu a exterminat elitele, nu a anihilat demnitatea umana si nationala; sau ei, moldovenii, se gasesc intr-o grava eroare epistemologica, au serioase dificultati de autoidentificare, ce nu pot fi tratate decat printr-o masiva resuscitare a memoriei colective.

Cealalta chestiune tine de ciclurile electorale romanesti. Zeci de mii de basarabeni au reusit sa-si redobandeasca cetatenia romana in ultimii ani si sunt tot mai interesati de bataliile politice din Romania.

Balciul oribil jucat de Vadim cu prilejul condamnarii comunismului va fi deschis ochii multor simpatizanti ai sai dintre Prut si Nistru, care se lasau momiti de retorica patriotarda si fals-unionista a tribunului (si, deocamdata, singurii basarabeni care au ajuns in parlamentul roman, dupa 1989, au incaput acolo pe listele PRM!).

Totusi, potentialul acestui electorat ramane un mister pentru politicienii romani si poate a venit timpul sa ne gandim la modul serios caror partide romanesti isi vor da basarabenii voturile in anii ce vin.

Vitalie Ciobanu,

scriitor din Chisinau