Sistarea privatizarii CEC are, pentru statul roman, mult mai multe urmari negative, decat castiguri.
In primul rand, oprirea de la vanzare a dus la neincasarea unor bani pe care statul mizase atat in constituirea activelor Fondului Proprietatea - 9,9% din pretul obtinut, cat si in finantarea Fondului National de Dezvoltare, responsabil cu realizarea proiectelor de infrastructura, educatie, sanatate si mediu.
Cu toate acestea, suma de 560 de milioane de euro oferita de grecii de NBG a fost considerata prea mica si s-a intamplat ce s-a intamplat. Dar aceasta neimplinire a bugetului si a celor care trebuie sa primeasca despagubiri pentru proprietatile confiscate nu este singura.
Se stie ca la sfarsitul anului trecut Guvernul a hotarat majorarea capitalului CEC cu 150 de milioane de euro, masura suspectata a fi chiar un ajutor de stat pentru care nu a fost ceruta autorizarea de la Consiliul Concurentei. Din pacate, nici acesta nu este singurul neajuns al capitalizarii.
Cel principal este chiar capitalizarea insasi, adica acea infuzie de fonduri din banii publici ce nu ajuta in acest moment CEC-ul, dar care produce alte cheltuieli pentru statul roman. La ora actuala, solvabilitatea bancii este foarte buna, de 18%, comparativ cu un minim cerut de BNR de 8%.
In plus, CEC-ul, la activele pe care le are, in valoare de 6,1 miliarde de lei (aproximativ 1,7 miliarde de euro), nu avea in acest moment nevoie de capitalizare. Banii s-au dat, iar CEC-ul ii va depune la BNR-ul statului care, prin aplicarea politicii de sterilizare, ii va plati dobanda. In paranteza fie spus, nu este prima capitalizare care produce astfel de cheltuieli.
Si in cazul Eximbank s-a intamplat acelasi lucru. Statul i-a majorat capitalul cu 100 de milioane de euro pentru sustinerea exporturilor, iar din cauza faptului ca Eximbank nu i-a putut plasa in alta parte, a depus ba-nii din capitalizare la BNR, care i-a rotunjit profiturile prin plata dobanzilor. Aceasta va fi reteta si pentru CEC.
Surse din cadrul Ministerului de Finante ne-au declarat ca in acest moment, dat fiind faptul ca CEC-ul nu a fost privatizat, cel mai bine ar fi fost ca majorarea de capital sa fi fost precedata de restructurarea bancii. Astfel s-ar fi stiut in mod real care sunt nevoile de modernizare ale CEC.
S-au cerut initial 220 milioane de euro
Totusi, ideea infuziei de capital de la buget dateaza de mai multa vreme. In timpul negocierilor cu ofertantii pentru preluarea institutiei, ministrul Finantelor i-a cerut presedintelui CEC, Eugen Radulescu, o estimare a necesarului de bani pentru capitalizare. Suma ceruta a fost in acest prim caz de 220 milioane euro.
Probabil ca dl Vladescu s-a gandit ca cererea este cam exagerata pentru posibilitatile bugetului si, necunoscand nici punctul de vedere al BNR, a permis o capitalizare mai mica, de numai 150 milioane de euro.
Oamenii cu bani, cu ochii pe bucati din banca
Sistarea privatizarii CEC este un fait accompli si lucrurile vor ramane in aceasta faza mult timp. La un moment dat, totusi, statul va scoate la vanzare si aceasta banca.
Intr-o declaratie facuta la sfarsitul anului trecut, premierul Calin Popescu Tariceanu spunea ca statul ar putea renunta, peste cativa ani, la "o mica parte" din actiunile detinute la CEC, daca va primi "o oferta financiara tentanta", pastrand insa participatia majoritara. El preciza ca aceasta este una dintre variantele analizate de Guvern in privinta bancii.
"Daca peste cativa ani vom primi o oferta tentanta, am putea vinde o mica parte din actiunile bancii si sa ne pastram majoritatea in structura actionariatului. Vrem ca CEC sa ramana o banca populara, accesibila fiecarui roman indiferent de nivelul social", spunea acesta.
Nu stim ce varianta va fi aleasa pana la urma, dar cea prezentata de premier pare cea mai sigura pentru viitorul bancii.
In caz contrar, o disipare a actionariatului, cu persoane fizice sau juridice care sa detina pachete de 5-10% din actiuni, nu ar prezenta nicio siguranta pentru autoritatea de supraveghere, Banca Nationala a Romaniei, ca in cazul unui necesar de capitalizare acesta se va realiza. Si din acest punct de vedere exista o experienta nefericita, cea din cazul Bancii Internationale a Religiilor (BIR).
In momentul in care banca era trecuta "pe rosu" de datele raportate la BNR, toti actionarii persoane fizice sau juridice cu detineri de sub 10% (maximum de detineri specificat in statutul bancii) au dat bir cu fugitii. Adica nimeni nu a vrut sa mai dea bani. Acelasi pericol ar putea pandi CEC-ul in varianta vanzarii prin oferta publica.
Iar aceasta chiar ar fi o imensa pierdere pentru statul roman. Nu trebuie, insa, sa ne gandim ca acest tip de privatizare nu va fi din nou luat in calcul. Si asta deoarece exista foarte multi oameni cu bani care au pus deja ochii pe bucati din CEC si care au facut tot timpul presiuni pentru a intoarce privatizarea, mai ales in timpul procesului de negociere. Din pacate, au reusit.
