Se poate spune despre "A fost sau n-a fost?" ca este unul din cele mai premiate filme romanesti ale anului 2006. In premiera la o televiziune in Romania, filmul lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost?, va fi difuzat de postul HBO, in data de 28 ianuarie, de la ora 20.00. Zilele astea, daca vrei sa stai de vorba cu Corneliu Porumboiu faci coada, anticamera...

Tanarul regizor roman a gasit ragazul sa vorbeasca despre filmul sau intr-un interviu acordat HBO Romania taman cand filmul primea un nou premiu (al catelea? cine le mai numara?) la festivalul de la Salonic.

2006 a cam fost anul tau. Cum te-a schimbat... daca te-a schimbat?

Pai, in primul rand, a fost un an in care filmul a mers foarte bine, mult mai bine decat ma asteptam si, sa vedem... Eu incerc acum sa ma apuc de urmatorul subiect...

Nu-mi spui inca despre ce e vorba....

Nu-ti spun pentru ca inca nu prea stiu, tatonez si eu...

OK. A fost sau n-a fost?. Pe HBO se intampla premiera la televiziune in Romania si poate mai sunt oameni care inca nu l-au vazut.

Cu siguranta sunt oameni care inca nu l-au vazut.

Ce le spui? Cum iti vinzi filmul?

Cred ca filmul, la fel ca atunci cand a fost distribuit in sali, isi face singur reclama. Ce pot sa zic? Cred ca e un film bun. Adica, cu siguranta e un film bun.

Asta stim cu totii...

Cred ca e o poveste care intereseaza, si nu numai pe romani...

Ce ai vrut sa obtii cu filmul asta? Sunt convins ca nu l-ai facut nici pentru premii si nici pentru glorie...

Am plecat de la emisiunea aia de televiziune si, sincer, nu m-am gandit niciodata ca ar putea iesi un film... pana in vara trecuta. Eu o vazusem in urma cu sase ani si am tot urmarit subiectul asta...

Era o emisiune care dezbatea revolutia...

Exact! Discutau despre revolutie si se oprisera, cumva, in jurul problemei cu 12:08. La inceput am ras, apoi m-am enervat foarte tare si am inchis televizorul insa mi-a ramas in cap si din cand in cand imi mai revenea in minte. Dar mi-am zis ca n-am sa fac acest subiect niciodata. Si anul trecut, i-am vorbit cuiva la Cannes despre asta si mi-am dat seama...

Ca exista un film undeva...

Exact. Si am zis sa-l scriu. Si a mai fost ceva asemanator. De Sfantul Stefan eram acasa si orasul era altfel atunci... Erau multi oameni in varsta iesiti afara si aveau parfumul acela, stii, apa de colonie de dinainte de revolutie, si pantalonii aceia si sepcile... Si parca asa, dintr-o data, am intrat intr-o alta lume. Atunci m-am gandit din nou ca exista o intreaga astfel de lume in Romania.

Pe de o parte vreau sa vorbesc despre lumea asta a mea in care traiesc dar despre care stiu ca va disparea curand desi, pe de alta parte, stiu ca esentialul nu va disparea. Am sentimentul asta contradictoriu... Cam asta a fost istoria subiectului.

Filmul tau, desi e un film mare, e foarte... mic. Si asta din foarte multe puncte de vedere. Are foarte putine personaje si e foarte ambitios, pentru ca jumatate din el se petrece doar intr-un studio de televiziune. A fost o decizie constienta? Asa ai vrut sa-l faci de la inceput? Sau ai fost constrans de lipsa finantelor?

Nu, asa l-am vrut de la inceput. Foarte multi oameni care au citit scenariul, de fapt majoritatea, mi-au spus: Baga si tu niste flash-back-uri, iesi si tu din studioul ala...

Exact! Cum ai rezistat tentatiei de a reface chiar tu revolutia in imagini?

Pai simplu, pentru ca nu m-a interesat asta. Fiecare personaj avea un punct de vedere si eu asta voiam, sa prezint puncte de vedere. In momentul in care imi bagam propriul punct de vedere in sens vizual, filmul cadea. Totul se axeaza pe personajele astea, pe cum isi amintesc ele si pe ce trairi au dupa acesti 16 ani. Totul e vazut din punctul lor de vedere.

Si asta m-a interesat pentru ca e un film caleidoscop, cu multe viziuni, cu multe fragmente, ca o oglinda asezata in spate si, daca puneam viziunea mea, totul cadea.

Era cu totul alt film...

Era cu totul alt film.

Cei care am vazut filmul stim, si cei care nu l-au vazut o sa afle vazandu-l, ca toata discutia nu duce, pana la urma, nicaieri. Raspunsul la intrebarea emisiunii nu vine... pentru ca nu exista.

Nu exista pentru ca nu cred in istorie cu majuscule ci doar in istorii personale. Adica exact ce m-a interesat la acest film. Dupa revolutie, in manualele de istorie apar doi-trei eroi, doi-trei antieroi, dar niciodata nu va ramane perspectiva asta de la firul ierbii... Mai degraba cred ca nu exista tranzitie.

Apropo de firul ierbii, cred ca ti-am mai spus si asta-vara, titlul tau are o rezonanta fotbalistica care trimite la intrebarea romanului dupa meci, mai ales cand a pierdut - a fost sau n-a fost penalty la ailalti? A fost sau n-a fost offsaid? Eterna dezbatere, pur romaneasca, de dupa, care nu duce nicaieri, niciodata.

Da, este si o intrebare din fotbal dar chiar si din talk-show-uri. Pentru ca avem, totusi, o cultura de talk-show.

Vrem nu vrem...

Asa e. Suntem natia cu cele mai multe televiziuni pe cap de locuitor, cu cele mai multe talk-show-uri politice. Dar da, cred ca vine ceva si din zona fotbalului.

Influentele tale evidente ar fi din scoala ceha de cinema, cu umor care musca dar nu da cu parul...

Intr-adevar, scoala ceha - Menzel si Forman sunt printre favoritii mei. Pe de alta parte, poate sa fie ceva si din neo-realismul italian, nu stiu exact. Oricum, niciodata nu ma gandesc. Am mai spus, imi plac foarte mult Gogol si Cehov dar n-o fac constient. Cred ca totul vine din cultura mea, din felul in care reactionez si din ce selectez eu.

E foarte mult din tine in filmul asta...

Da, evident. Si atunci cand scriu personajele, le tematizez dupa cum simt si eu, dupa ce problematica am si eu.

A propos de personaje. E evident ca personajul realizatorului de televiziune e inspirat din o mie si unu de „personalitati” de televiziune pe care le vedem in fiecare zi cu totii. Celelalte doua personaje, batranul singuratic si profesorul alcoolic, sunt inspirate din oameni pe care i-ai cunoscut, intr-un fel sau altul?

In parte... Eu consider ca orice personaj are ceva de spus si nu-mi place sa generalizez. Tipologiile vin din faptul ca aceste personaje sunt particulare, sunt sincere in problematica lor.

Cum a fost la Cannes? Cu standing ovation si tot restul?

La Cannes a fost extraordinar. Reactia salii, stii si tu... A fost extraordinar. Nici nu stiam cum sa reactionez. Eram cu totii, si eu, si actorii si nu stiam cum sa reactionam. Si dupa aia presa... Si totul culminand cu premiul. A fost o experienta...

Extraordinara, stiu... Erai foarte emotionat cand ai luat premiul (Camera d’or - premiul pentru cel mai bun film de debut -nn.). Cum te-ai simtit cand ai coborat de pe scena?

Vroiam sa ies cat mai repede afara. Stiam de premiu de pe la ora pranzului. M-am gandit la un discurs, la ce sa spun, una-alta, dar m-am pierdut. N-am mai stiut nimic, in fata camerei. Dar s-a terminat cu bine.

Bun, reactia la Cannes a fost geniala. Dar in Romania cum te-ai simtit? Ai avut niste cronici absolut extraordinare.

Si cronici, dar... M-am intalnit cu vecini care mi-au spus ca au vazut filmul. Conteaza si cronicile dar in primul rand conteaza impactul asupra publicului. Si filmul a mers bine la public. De la reactia de la Cluj, care iar a fost coplesitoare, in special la a doua proiectie, la care am participat si eu. Iti dai seama...

Eu am inceput sa fac scoala cand nici nu se mai faceau filme in Romania si erau sanse foarte putine... Bine, stiam ca voi face film, pentru ca de aia m-am si apucat de scoala, dar era o perioada in care filmul romanesc era blamat, si pe buna dreptate. Mergeam la film sa iau bilete si mi se spunea „Dar stiti ca-i film romanesc, da?” si alte chestii de genul asta.

Filmul romanesc e impartit pe etape in relatia cu publicul si asta e foarte bine.

Are un viitor cinema-ul romanesc?

Da, cred si sper ca da. Cred ca da pentru ca si anul asta, de exemplu, sunt trei filme romanesti, trei filme bune - ma refer si la Mitulescu si la Radu Muntean - cred ca-i o situatie unica. Sa ai trei filme bune din zece care se fac... Deci cinema-ul romanesc incepe sa miste. Se simte o diferenta fata de anul trecut.

Suntem pe drumul cel bun...

Da, si eu sper ca va functiona. Pe de alta parte, avem nevoie si de public. Ai nevoie de publicul tau, din tara ta, care sa vina la cinema. Pentru el trebuie sa faci filme. Si, bine, nu te poti cobori sub un anume nivel, dar poti face filme de succes.

Sa inteleg ca o sa faci intotdeauna filmele pe care vrei tu sa le faci?

Acum asa gandesc.

Ai accepta sa faci un film pe scenariul altcuiva?

Nu!

Niciodata?

Nu acum. Mi s-a propus sa fac, dar nu. S-ar putea in viitor, dar nu acum. Acum nu simt.

Pricep ca nu-mi spui ce film faci, probabil o sa-mi spui la un moment dat, dar vreau sa stiu daca vrei sa faci tot un film in doua-trei personaje, la fel de minimalist, sau ai vrea sa incerci si ceva mai...

Nu prea ma intereseaza....

Nu vrei un film cu multa figuratie, un epic?

In general nu. Oricum, intr-un film de 90 de minute, 2 ore cat ai la dispozitie, e greu sa faci un personaj ca lumea. Cand vezi un om pe strada e una, pe cand in film trebuie

sa-i dai tu viata, trebuie sa-l faci sa aiba prinda viata. Asta-i cel mai greu lucru.

Tu imbini practic cinema-ul de autor, adica un film scris, produs si regizat de tine cu succesul comercial. De obicei, filmul de autor n-are succes la public. Il vad cinci speriati si la revedere... Tu ai reusit un film de autor cu succes la public, cu zeci de premii si salutat si de critica, atat cea din strainatate cat si cea din Romania.

Am reusit... reactia a fost buna peste tot. Nu stiu cum o sa fac data viitoare raportat la acest subiect, dar acum a iesit bine.

Stii ca esti norocos, nu?

Stiu...

(interviu realizat de Andrei Cretulescu)