Dedicatiile RA-APPS pot fi citite in caietele de sarcini, supranumite mai nou "dosare de prezentare", alcatuite parca special pentru a castiga o anumita persoana fizica sau firma. Nu conteaza daca nu sunt respectate Constitutia si legile in vigoare.

Un exemplu recent il reprezinta licitatiile "organizate" de catre conducerea RA-APPS pentru vanzarea Hotelului Triumf si a Clubului Floreasca, cu terenurile aferente, licitatii care se vor tine miercuri, 17 ianuarie.

Caietele de sarcini contin nu-meroase nelegalitati. Cea mai grava prevedere (neconstitutionala) din caietul de sarcini este aceea potrivit careia cetatenii straini nu pot cumpara si terenurile aferente constructiilor, desi incepand cu data de 1 ianurie 2007, cand Romania a aderat la Uniunea Europeana, legile permit acest lucru pentru cetatenii din spatiul european.

Ei, si daca nu le pot cumpara inseamna ca nici nu le platesc. Cu alte cuvinte, din pretul final de licitatie, daca cel care va castiga licitatia nu este cetatean roman sau firma castigatoare nu este din Romania, se scade valoarea terenurilor.

Surpriza vine dintr-o alta scapare a caietului de sarcini: nu se spune care este valoarea terenului din activul pus la vanzare, fiind consemnata doar valoarea totala, care include, pe langa cladiri si terenurile aferente, o alta necunoscuta: valoarea proiectelor de modernizare, existente in PUD-PUZ-uri aprobate deja, dar care nu au fost atasate la caietele de sarcini.

Smecherii de "baieti destepti"

Pentru aranjarea unei licitatii sunt necesare cateva conditii, si anume un director santajabil, prost sau cointeresat, un caiet de sarcini (dosar de prezentare) plin cu formulari nelegale sau confuze, care fie ii alunga pe investitorii seriosi, fie le face imposibila adjudecarea licitatiei prin termenele impuse, imposibil de realizat.

Pentru a se asigura ca "dedicatia" isi va respecta adrisantul, in caietul de sarcini se mai trece o prevedere care ii ofera directorului RA-APPS puteri discretionare de a anula licitatia pe orice motiv "de forma sau fond". Pretul de pornire a licitatiei pentru activul Hotel Triumf este de 32,5 milioane de euro, iar pentru Clubul Floreasca este de 45,5 milioane, la ambele fara TVA inclusa.

Ambele active au terenuri aferente de peste 15.000 de metri patrati. In preturile de pornire sunt incluse valoarea constructiilor, valoarea terenurilor si valoarea pro-iectelor modernizarilor pe care le impune PUD-PUZ, despre care potentialii cumparatori nu cunosc nimic deoarece nu sunt anexate dosarelor de prezentare.

O alta smecherie ascunsa este si faptul ca pretul de pornire nu este defalcat pe cele trei componente. Adica, nu se stie la cat sunt evaluate constructiile, la cat este evaluat terenul si cat din suma totala reprezinta proiectul de modernizare, ascuns de potentialii cumparatori.

Valoarea terenului este foarte importanta deoarece se scade din pretul de adjudecare la licitatie in cazul in care castigatorul este cetatean strain, sustin surse din RA-APPS.

Teren de 20 de milioane euro, platit cu cateva zeci de mii...

Ca valoarea terenului este foarte importanta pentru "destinatarul" licitatiei rezulta chiar din primele fraze ale caietului de sarcini. "Dreptul de proprietate asupra terenului poate fi dobandit numai de persoane fizice sau juridice romane. Cumparatorul constructiei persoana fizica sau juridica straina are dreptul de a i se concesiona terenul aferent", se stipuleaza in caietul de sarcini.

Fara a se preciza pretul de concesionare deoarece poate fi stabilit ulterior, prin negociere directa (asa spune legea).

Cu alte cuvinte, din pretul de adjudecare a licitatiei se scade valoarea terenului si ne putem trezi ca X sau Y a cumparat un superhotel in zona rezidentiala (de lux) a Capitalei doar cu doua-trei milioane de euro, iar pe terenul concesionat plateste o redeventa de cateva zeci de mii de euro pe an, in cazul fericit.

Desi pretul de pornire a licitatiei este de 32,5 milioane de euro (fara TVA) in cazul activului Hotel Triumf si de 45,5 milioane euro in cel al Clubului Floreasca, pentru care se depun garantii de peste cinci milioane de euro. Din start, avantajati sunt strainii.

Firmele romanesti sau romanii potentiali castigatori ai licitatiei sunt obligati sa cumpere si terenul, deci nu li se scade valoarea terenului din suma licitata.

Desi, spre exemplu, pe terenul de la Hotel Triumf nu se poate construi un imobil cu multe etaje prin care sa-si amortizeze cele peste 20 de milioane de euro, pretul estimat al terenului, deoarece Hotelului Triumf, de nivel mic, este monument istoric si nu poate fi acoperit de o constructie mai inalta de doua etaje. Asa scrie in caietul de sarcini.

Strainii nepoftiti, eliminati din start

Recapituland, la aceste licitatii sunt privilegiati cetatenii si firmele straine. Care trebuie insa impiedicate sa participe pentru a lasa posibilitatea sa castige licitatia cine trebuie. Sa o luam metodic.

Cand anunti o licitatie si nu vrei sa participe adevaratii competitori, ce faci? Simplu, faci publicitatea in vacanta cea mai lunga: intre 24 decembrie si 8 ianuarie, cand nu citeste nici dracu' anunturile, pentru ca toti sunt in concedii.

Asa a facut si RA-APPS: la data de 28 decembrie a anuntat licitatia in "Romania libera" si "Adevarul", de unde se putea afla ca dosarul de prezentare (caietul de sarcini) poate fi achizitionat incepand cu data de 3 ianuarie 2007.

Daca esti cetatean strain, trebuie sa-ti gasesti repede bilet de avion (ceea ce practic este imposibil) sa aterizezi la Bucuresti, unde sa cumperi caietul de sarcini pe data de 3 ianuarie. Si ce gasesti acolo? Ca iti trebuie o groaza de documente pe care le obtii de la institutiile statului al carui cetatean esti.

Precum certificatul fiscal, pe care il obtii, de regula, cel mai devreme intr-o saptamana, avand in vedere ca in multe state occidentale se cam respecta vacanta generala din perioada 24 decembrie-8 ianuarie. Daca esti persoana fizica, iti trebuie si cazierul judiciar, pe care trebuie sa-l obtii tot in perioada de vacanta.

Daca nu platesti garantia prin virament sau cash, trebuie sa aduci o scrisoare de garantie bancara, tot in vacanta de Anul Nou.

Persoanele juridice straine (firmele) mai au nevoie de o scrisoare de bonitate bancara, iar persoanele fizice, de o scrisoare de referinta bancara, care trebuie confirmate de catre o banca din Romania cu care banca emitenta (a celor doua documente) are relatii de corespondent.

Imputerniciri, autentificari de semnaturi, declaratii pe propria raspundere date la un notar din tara de provenienta si traduse si legalizate in Romania (daca gaseste vreun notar intors din vacanta). Toate aceste acte, inclusiv garantia bancara, trebuie depuse cu 48 de ore inainte de sustinerea licitatiei.

Licitatia pentru Hotel Triumf se tine miercuri, 17 ianuarie 2007, ora 10.00, iar pentru Clubul Floreasca, in aceeasi zi, la ora 15.00. Toate aceste obstacole nu pot fi trecute de oricine. Nici macar de un cetatean sau firma autohtona, deoarece intre 3 si 15 ianuarie nu ai cum sa-ti pui la punct toate documentele, mai ales ca ai nevoie si de cinci milioane de euro cash sau intr-un cont bancar.

Banii nu-i poti aduna peste noapte intr-un cont ca sa-i poti folosi imediat pentru a participa la licitatia organizata de RA-APPS.

Integral in Romania Libera