In ultimii citiva ani am privit neputincioasa cum mai toate lucrurile frumoase (in jurul carora parintii si bunicii mi-au construit valori in care eu cred) au fost transformate, de oamenii importanti de la televizor, in glume proaste si in teme de „facut de ris“: dragostea dintre un barbat si o femeie, sexualitatea, intimitatea, viata privata, istoria, geografia, medicina si altele.

Religia si Doamne Doamne ramasesera pe raftul cel mai de sus si pareau in siguranta. Si iata ca un omulet fara nici o alta vina, decit aceea a ingenuitatii, pacalit de o industrie de manipulare pentru divertismentul telespectatorilor, mi-a dat siguranta peste cap: domnul Becali, cel nelipsit de pe ecran, creste ca Fat-Frumos in 17 luni cit altii in 17 ani si se ia de piept... direct cu Dumnezeu.

Nu e vina lui. E responsabilitatea celor care l-au pacalit sa se creada un mare om doar pentru ca face mare rating cu slobozenia de stadion a verbului lui. Si acum, domnul Becali il bagatelizeaza pe Dumnezeu.

Desi nu sint tocmai de acord cu cei care afiseaza o smerenie exagerata si ii invidiez pe cei aflati intr-o relatie personala cu Doamne Doamne, sint trista cind il aud pe Gigi folosind numele Domnului ca pe cel al principalului lui sponsor, ca pe al unui tip pe care il trage cotidian de elasticul de la boxeri.

Micutul om (acum) mare s-a ridicat pe rating ca pe o scara. A luat din raftul de sus Religia, Biserica si pe Dumnezeu si se joaca neoprit, ca un copil rasfatat care sparge bibelourile cind invirte zmeul in sufragerie, iar parintii il privesc bucurindu-se de energia debordanta a progeniturii. Daca s-ar juca in sufrageria lui, ar fi problema familiei lui.

Dar cind e la televizor, se joaca in sufrageria mea. Iar eu nu pot privi asta cu indiferenta. Si ma minunez cita lume se minuneaza bucurindu-se sau revoltindu-se. Deci, cita lume se uita! Oare, daca ma mai minunez de vreo doua ori, o sa ma obisnuiesc si o sa incep si eu sa vorbesc despre Dumnezeu ca despre un tip cu care ma vad la discoteca la sfirsitul saptaminii? Poate ca nu.

Si totusi, daca...? Cu ce as fi eu mai breaza decit ceilalti, care au primit deja in viata lor, frumos bagatelizate, concepte solide ca intimitatea, viata de familie, demnitatea umana, bunul-simt etc?

Iata ca, daca spui suficient de des (arati?) la televizor un lucru oricit de aberant, oamenii buni si integri, completi si perfecti, adica simpli, din fata micului ecran ajung sa ia de bun lucrul ala. Pentru ca e o lege, o stie toata lumea: ce e la televizor e adevarat.

Cei care fac programe de televiziune in lumea civilizata stiu asta, se bazeaza pe asta, isi asuma responsabilitatea pentru asta si platesc pentru asta. La noi plateste doar publicul, care nu mai stie ce e bine si ce e rau, pentru ca „la cutie“ se baga numai rau, pentru ca doar asta se vinde, asta face rating.

Biserica, o institutie pe care sondajele o aratau campioana a preferintelor romanului, a imbratisat atitudinea domnului Becali, imbratisindu-l pe domn cu banii lui cu tot. Mai mult, pentru ca sa ma confuzioneze de tot, l-a si decorat, ceea ce.... in fapt, decoreaza, acrediteaza si atitudinea, si ideile lui Gigi Becali. Eu nu dau cu pietre.

Dar, ma intreb, cum privesc prelatii cind Doamne Doamne e luat de brat, folosit ca baubau impotriva celor care nu il lingusesc pe Gigi, sau care ii displac acestuia doar pentru ca umbla cu camasa nebagata in pantaloni? Cum se raporteaza Biserica la un Dumnezeu folosit ca prieten rezervat si trecut in proprietatea exclusiva a unui omulet care pe mine nu ma mai face de mult sa rid? Asa cum publicul

este dirijat sa aplaude, chiar daca nu ride, mi-e teama ca e dirijat sa-l aleaga pe omulet, chiar daca nu are ce alege din el.

Am fost trista in fata bagatelizarii familiei, iubirii si intimitatii. (Tristetea e sentimentul pe care il traiesti cind inregistrezi o pierdere.) Dar pe Doamne Doamne nu am de gind sa-l pierd, asa ca am depasit tristetea. Daca deocamdata nu pot face mai mult, am scris aceasta compunere ca sa afirm ca dl Becali e un mincinos si ca nu-L cunoaste pe Dumnezeu.

Tipul ala despre care vorbeste Gigi si pe care (nu stiu de ce) il numeste Dumnezeu e, cu siguranta, altcineva, de exemplu NIMENI.