Intel a publicat rezultatele financiare trimestriale Marti 17 Ianuarie, dupa inchiderea sesiunii de tranzactionare. Acestea au dezamagit investitorii, iar actiunea a scazut “after-hours” cu 3,41%.

Oficialii Intel au anuntat ca profitul pentru ultimul trimestru a fost de 1,5 miliarde de dolari adica 26 de centi pe actiune, in scadere cu 39% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand compania a inregistrat un profit de 2,4 miliarde. Si cifra veniturilor a inregistrat o scadere dar mai modesta, de numai 5% la 9,7 miliarde de dolari.

Desi datele se situeaza deasupra estimarilor analistilor (25 de centi respectiv 9,42 miliarde), faptul ca marja de profit brut a scazut la 49,6% fata de 61,8% inregistrata acum un an a determinat investitorii sa nu vada cu ochi buni datele publicate.

In plus, estimarea oficialilor companiei ca marja de profit va ramane si in urmatorul trimestru de aproximativ 49% a trimis “after-hours” cotatia Intel la 21,54 dolari, adica -3,41%.

Se pare ca din “razboiul preturilor” dus de Intel cu principalul sau competitor AMD, mai castigat va ramane doar consumatorul...

dezbate pe blogul lui Liviu Moldovan