Romanita si Adrian Iovan si-au botezat ieri baietelul, pe micutul Albert, in varsta de trei luni si jumatate. Slujba religioasa a avut loc la Manastirea de maicute Ghighiu, aflata in apropiere de Ploiesti, unde Romanita si Adrian s-au cununat in urma cu trei ani.

Initial, evenimentul a fost programat pentru sfarsitul anului trecut, chiar inainte de Postul Craciunului, insa a fost amanat din cauza unei tragedii petrecute in familia pilotului: mama lui Adrian Iovan a incetat din viata cu cateva zile inainte de botezul nepotului sau.

Slujba a fost reprogramata la o data pe care cei doi au dorit sa o tina secreta, la rugamintea nasilor, Laura Motica, o prietena apropiata a cuplului, si parintele Aurelian, preotul paroh al Catedralei Ortodoxe din Ploiesti.

Totusi, inca de la primele ore ale diminetii de ieri, locul a fost impanzit de ziaristi, fotoreporteri si gura-casca, lucru care a parut sa o deranjeze destul de tare pe creatoarea de moda.

„A fost o slujba deosebit de frumoasa si linistita, asa cum ne-am dorit. Botezul e un moment unic si am vrut sa-l impartasim doar cu familiile noastre si cu prietenii dragi”, a declarat Adrian Iovan, imediat dupa eveniment. „Albert a fost foarte linistit in timpul slujbei si nu a plans deloc”, a mai dezvaluit tatal.

La botezul fratelui vitreg

La ceremonie au participat aproximativ 50 de persoane, printre care Corina Danila (a carei fetita, Rianna, a fost botezata de Romanita) si Irina Iovan, fiica din prima casatorie a lui Adrian Iovan. Irinel Columbeanu, un prieten apropiat al cuplului Iovan, nu a fost prezent la botez. „E de inteles ca nu a putut ajunge. In fond, abia si-a adus acasa fetita”, a spus Iovan.

Pentru ca tot este vremea copiilor „de cinci stele” (daca ne gandim la Adriana Mutu, Irina Columbeanu sau Dan Matei Sucu, fiul Dianei Lascarescu), si micutul Albert Iovan a purtat un costumas Dior, cadou din partea nasei sale.

Pastrand traditia „de VIP”, Laura Motica, patroana Hotelului Diplomat, i-a asigurat finului sau intreg trusoul de botez, in valoare de 3.000 de euro: hainute, botosei cu cristale Swarovski, plapumioara etc.

La sfarsitul slujbei, Adrian Iovan a tinut sa spulbere mitul suzetei din aur (despre care presa a scris ca valoreaza 15.000 de euro) si a precizat ca a cumparat obiectul din Dubai, pentru doar 500 de euro.

Integral in Evenimentul Zilei