Premierul Calin Popescu Tariceanu vrea sa dovedeasca in fata lumii intregi aservirea serviciilor secrete de catre presedintele Basescu si reclama faptul ca SRI il informeaza preferential pe presedinte, cenzurandu-i primului-ministru informatii importante despre membri cabinetului.

Fata de spusele acestuia, SRI se vede obligat sa dea imediat publicitatii un comunicat de presa in care, dupa precizarea fireasca ca institutia nu doreste sa se implice in nici un fel de dispute publice, adevarul e rostit in modul cel mai raspicat: "Facem totusi precizarea ca informarile elaborate de catre Serviciu referitoare la unele riscuri si vulnerabilitati identificate in sistemul

energetic national au fost transmise, conform legii, atat presedintelui Romaniei, in calitate de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, cat si primului-ministru al Guvernului Romaniei". Fara sa mai indeplinim formalitatea sa cerem SRI sa de publicitatii notele trimise la Palatul Victoria, concluzia care se desprinde nu este decat una singura: Tariceanu minte!

Premierul Calin Popescu Tariceanu vrea sa probeze in fata lumii intregi atasamentul organic pe care il nutreste fata de valorile fundamentale ale democratiei si nu ezita nici o clipa sa acuze public televiziunea nationala pentru ca ar fi refuzat senatorului Ion Iliescu dreptul la replica, fata de unele opinii exprimate pe post de presedintele Basescu. Pozitia dlui.

Tariceanu chiar de avocat al adversarilor politici, atunci cand ar fi vorba de amendat un atentat la functionarea libera a institutiilor statului, este demna de toata admiratia, dar aplauzele nu dureaza decat o clipa, dupa care luam nota de comunicatul TVR, care demonteaza pana la detalii acuzele aduse, si din care reiese limpede ca intre rechizitoriul premierului si adevar nu exista nici macar

un punct de tangenta. Concluzia pe care suntem obligati sa o acceptam nu poate fi altfel formulata decat: Tariceanu minte!

Premierul Calin Popescu Tariceanu este invinuit de o fosta angajata a administratiei prezidentiale ca i-a trimis presedintelui Basescu un bilet, in care ii cerea sa intervina la Parchet, in favoarea partenerului de afaceri si prietenului Dinu Patriciu.

Dl.Tariceanu sare ca muscat de sarpe, neaga existenta inscrisului, il ia martor pe Dracu ca nu i-a cerut sa-l puna bine cu Dumnezeu, se gandeste imediat la o lucratura (din nou) a serviciilor, un apropiat al primului-ministru convoaca de urgenta presa si atrage atentia ca daca cineva va indrazni sa scoata la iveala vreo fituica, documentul va fi expediat imediat la Londra, pentru expertizare.

Dupa cateva zile de suspans, timp in care o tara intreaga a dat in bobi: ”A scris sau nu a scris?”, presedintele Basescu prezinta documentul olograf prin care i se cerea sa devina partas la un exercitiu de trafic de influenta. Concluzia, aceeasi ca de fiecare data: Tariceanu minte!

Premierul Calin Popescu Tariceanu este acuzat de imixtiune grava in treburile Justitiei, pentru ca a fortat o intalnire, in biroul lui din Palatul Victoria, intre ministrul Justitiei si acelasi partener de afaceri si prieten Dinu Patriciu. Dl.

Tariceanu incepe prin a nu recunoaste ca a organizat intalnirea; apoi sustine ca ea ar fi avut loc cu stiinta si acordul ministrului Justitiei; apoi, dupa vehementele negari venite din partea ministrului, arunca responsabilitatea intamplarii in carca unei domnisoare de la secretariat, care i-ar fi interpretat gresit intentiile si a gestionat inadecvat situatia. Concluzia, lesne de banuit: Tariceanu minte!

Premierul Calin Popescu Tariceanu este acuzat ca a dat telefon procurorului general al Republicii si ar fi intervenit in favoarea unui partener de afaceri si bun prieten, Dinu Patriciu, retinut in stare de arest. Dl.

Tariceanu incepe prin a nega ca ar fi avut vreodata o discutie cu procurorul general pe acest subiect si... Finalul este deja cel scontat, cu aceeasi invariabila concluzie: Tariceanu minte!

Exemplificarile, ce duc toate la aceleasi deznodamant, pot fi continuate cu usurinta. Pentru ca nu ne intereseaza sa completam un breviar cu toate aparitiile premierului Calin Popescu Tariceanu in rolul lui Pinochio o sa ne oprim aici. Nu insa fara a incerca sa intelegem care sunt ratiunile care pot determina un asemenea comportament mutant.

Cel mai la indemana ar fi sa invocam opinia unui om care nu numai ca l-a cunoscut bine, dar l-a urmarit in intreaga lui evolutie, regretatul Dan Amedeo Lazarescu, tatal vitreg al actualului premier, si care marturisea cu un umor amar ca: „Orice parinte isi doreste sa aiba copii frumosi si destepti. Al meu este doar frumos”.

Am putea sa luam in calcul si ideea ca avem in fata un mitoman, un om care minte aproape ori de cate ori deschide gura, dar care nu trebuie blamat cu maxima neintelegere pentru ca boala lui nu e altceva decat expresia putintei (totusi) limitate a medicini. Din punctul meu de vedere, raspunsul cel mai plauzibil la tulburarile comportamentale ale dlui.

Tariceanu tine, in primul rand, de proasta priza pe care o are la realitate. Sau, mai clar, la saracia campului senzorial in care el cuprinde lumea in care traieste. Pentru Tariceanu notiunea de ”concetatean”, de ”semen”, de ”compatriot” se reduce prin excelenta la cei care frecventeaza aceleasi cluburi cu el.

In relatiile cu acestia, s-ar putea foarte bine ca premierul sa treaca drept un om de onoare si promisiunile pe care si le ia sa fie indeplinite cu sfintenie. Pe cei din afara cercului, nu-i dispretuieste, nu-i ignora, doar ca nu are habar de existenta lor.

Cand este obligat sa ia act de ei, sa intre in contact cu ei, sa le afle problemele si durerile incearca o mare dificultate si reactioneaza in modul cel mai neadecvat, vezi revoltatorul ”dialog” cu victimele inundatilor, pe care i-a repezit cu o brutalitate inadmisibila.

Fata de asemenea existente fara contur, fara personalitate, fara ”rang social” ideea responsabilitatii cuvantului spus, a angajamentului asumat pare un non-sens si, de aici, lipsa oricarei inhibitii cand trebuie sa opteze intre a spune adevarul sau a debita orice bazaconie care ii trece prin minte.

Un om politic marcat de o astfel de hiba se poate considera infirm, iar prezenta lui in fruntea Guvernului un handicap cu urmari dintre cele mai nefaste. Cum a putut Romania sa aiba o asemenea nesansa, intr-un moment in care ar trebui sa venim la intalnirea cu Europa cu tot ce-i mai bun in noi, e o intrebare la care numai Destinul ar putea raspunde. De cele mai multe ori, nu o face.