La noi, condamnabil e scandalul si cel care face scandal, nu coruptia. Dupa aceasta logica, de pilda, un presedinte ideal pentru Romania este acela care accepta sa medieze intre si pentru infractori.

Prin maniera in care a ales sa joace sceneta biletelului, Traian Basescu a dovedit inca o data ca este un presedinte jucator. Un jucator, insa, in acest caz, necinstit. Nu fata de premier, ci fata de ideea de fairplay. Presedintele Romaniei a gresit tainuind un an si mai bine existenta biletului buclucas.

Pentru asta, oricite explicatii ar aduce, nu va putea oferi niciodata una suficient de curata si de convingatoare. Biletelul pastrat in mineca locatarului de la Cotroceni este doar prima parte - si, prin comparatie cu ce a urmat, cea mai neinsemnata - a unei povesti de asalt care trebuie studiata cu multa atentie.

Mai exact: istoria asediului la presedintele Romaniei este aceea a unei isterii incredibil de bine sustinute mediatic.

Simplu spus: sentinta ca actualul sef al statului este vinovat de a fi dispretuit in mod repetat Constitutia a fost luata inainte de a i se proba, convingator, vinovatia. Orwell ar fi fost incintat de aceasta rescriere a istoriei.

Desi e exclus, pare ca insusi Adrian Nastase a fost consilier de imagine la acest moment rusinos pentru capacitatea unei bune parti a clasei noastre politice de a produce argumente de real interes public. Asezind lucrurile cu susul in jos, pretinsii campioni ai democratiei se dovedesc, in realitate, a fi chiar inamicii ei.

Traian Basescu este, in prima luna de Romanie europeana, un vinovat caruia i se tot fabrica o vina. Numai ca „materia“ din care e facuta aceasta vina e ridicol de putina pentru ca operatiunea de biciuire si umilire publica sa fie incununata de succes si nu, asa cum e pina acum, de mult zgomot pentru nimic.

Sigur, e democratic si just ca partidele sa opteze pentru strategii cit mai proaste de lupta politica; la fel, nu e ilegal ca Parlamentul sa isi devoreze cu voluptate si bruma de credibilitate pe care o mai are, angajindu-se sa bifeze un precedent din care nu poate culege dividende.

Nu numai vocile care au mobilizat la acest asalt sint greu de luat in seama: e suficient sa spunem ca Ion Iliescu, un presedinte care are la activ trei mandate si jumatate de presedinte al Romaniei si care a chemat des minerii in Bucuresti ca sa faca ordine cu bita, indeamna la respectarea Constitutiei, si ca premierul Calin Popescu Tariceanu, cel care a scris cu mina lui un mesaj profund

compromitator si cu certe accente penale, vorbeste despre domnia legii, in loc sa puna capul in pamint si sa taca rusinat. Contondenta unui asemenea demers e tocita in egala masura si de argumentele care sustin aceasta retorica de contestare.

Pe scurt, inca o data: comportamentul presedintelui Traian Basescu este atit de anticonstitutional, incit armata de juristi din PSD are o serioasa problema in a decide ce anume e utilizabil pentru atac (si, mai ales, daca e ceva utilizabil), astfel ca publicul sa nu se tina cu mina de burta de ris.

Partea proasta pentru avocatii principali ai demersului de suspendare a presedintelui - PSD -, dar si pentru cei care s-au aliniat in aceasta armata care face uz de arme tocite e ca tema suspendarii i-a inghitit. E imposibil sa o mai opreasca si, pe masura ce lucrurile avanseaza, asistam la efectul de bumerang al acestui asalt exclusiv politic.

Victime ale unei forme de glaucom electoral, dispretuind profund, dupa cite se pare, capacitatea de discernamint a electorilor, pesedistii, dar si penelistii (care vin puternic din spate pe acest culoar - in parte, fortati sa se radicalizeze de mutarea surpriza a PD de a candida singur la alegerile europene) deconteaza deja.

Sondajele de opinie - dar si alte semnale - le-au injectat deja o doza serioasa de panica.

La limita, nu e ilegal si nici imposibil ca presedintele - fie el si Traian Basescu - sa fie suspendat si apoi demis. Insa motivele care sint acum pe piata sint ridicole. Pentru ca intretin aceasta enormitate, Iliescu, PSD si restul aliatilor acestora - fatisi sau mai discreti - isi cersesc eticheta de „prostanaci“.

In fond, cum altfel se numeste cineva care e consecvent in a sustine prostii, care ii aduc si daune?