PNL si Tariceanu si-au expus parte a viziunii de politica externa si securitate atunci cand si-au asumat o gafa impardonabila si au anuntat retragerea trupelor din Irak fara o consultare prealabila cu presedintele sau ministrul de Externe al Romaniei sau cu partenerii strategici alaturi de care lupta Romania in Irak - Statele Unite si Marea Britanie.
Initiativa premierului a produs stupefactie la Washington si Londra. Cu atat mai mult cu cat, cu doar doua luni inainte, la aflarea vestii mortii unui militar roman, ucis la Nassyria alaturi de alti trei italieni, premierul Tariceanu anunta ferm ca Romania ramane in Irak. ”Nu cred ca in acest moment s-a pus problema retragerii trupelor.
Din contra, Romania a afirmat la nivel oficial ca este hotarata sa-si continue participarea cu fortele militare in Irak si in Afganistan atata vreme cat tarile respective o vor cere. (...) Romania trebuie sa dea dovada ca poate sa fie un partener de nadejde pentru NATO”, declara Tariceanu pe 27 aprilie.
Ramane un mister ce s-a petrecut intre 27 aprilie si 29 iulie de s-a schimbat atat de dramatic, fara vreun semn prealabil, conceptia premierului privind politica externa si de aparare. Pana acum, aceasta schimbare a fost explicata prin calcule gresite, politicianiste. Cert este ca neasteptata incordare a muschilor liberali a fost paguboasa.
Imaginea unei tari care joaca la mai multe capete si pe care nu te poti bizui abia fusese inlaturata de presedintele Constantinescu (care a plasat Romania definitiv, curajos, in tabara occidentala si a semnat parteneriatele strategice cu SUA si Marea Britanie) si de eforturile duse in aceeasi directie sub guvernarea PSD.
Spre meritul lor, Mircea Geoana si George Maior au reactionat intelept la propunerea de retragere din Irak, refuzand trambulina demagogica pusa la dispozitie de Tariceanu. Infrant politic si institutional, PNL a continuat demersul strangand semnaturi pentru retragerea trupelor, dar, in ciuda agitatiei propagandistice, Tariceanu si PNL nu au reusit sa impresioneze opinia publica.
“Emanciparea” lui Tariceanu nedumereste Washington-ul, dar provoaca admiratie la Madrid sau Roma. Presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, e un fost comunist care a salutat invazia sovietica in Ungaria, iar ministrul de Externe, Massimo D’Alema, este presedintele Democratici di Sinistra, Partidul Comunist Italian rebotezat.
De altfel, comunistii italieni, aflati la guvernare, au fost cei mai revoltati de editorialul-scrisoare, semnat de sase ambasadori ai tarilor NATO, care nu facea decat sa pledeze pentru continuarea angajamentului in Afganistan. Mesajul era in conformitate cu concluziile summitului de la Riga la care au participat si presedintele Basescu, si Romano Prodi.
In aceste conditii, premierul Tariceanu a rupt din nou randurile. I-a cerut in mod gratuit scuze lui Romano Prodi pentru editorialul semnat de ambasadorul roman alaturi de reprezentantii tarilor care duc greul luptelor in Afganistan: SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda si Australia.
Prin gestul premierului, Romania a fost singura tara care a dezavuat demersul ambasadorului sau, desi ambasadorul e numit in functie de presedintele tarii, nu de premier.
Pana acum, in ciuda ucazului PNL, ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu a reusit sa continue linia de politica externa atlantista a Romaniei. Dar incet, incet, cu sprijinul Patrulaterului Negru, Tariceanu isi asuma, perfect constitutional pesemne, atribute prezidentiale. Il “gratiaza”, conditionat, pe Basescu amenintat cu suspendarea.
Probabil o va “gratia”, tot conditionat, si pe Monica Macovei dupa votul ce va fi dat de amicii senatori din Patrulaterul Negru saptamana viitoare. Insa Tariceanu, din orgoliu ranit sau din ignoranta, va influenta si actualul curs al politicii externe, apropiindu-l de agenda stangii europene.
