Aceasta perceptie a publicului este determinata de restrictiile impuse de BNR privind rezervele minime obligatorii la constituirea depozitelor bancilor si de necesitatea sustinerii obiectivelor de dezvoltare

Bancherii romani recunosc ca institutiile pe care le conduc sunt vazute de public ca fiind scumpe, birocratice si mai putin comunicative. Ei sustin insa ca situatia se va remedia in timp, odata cu disparitia unor conditii obiective de pe piata.

Presedintii institutiilor de credit declara ca produsele si serviciile sunt mai scumpe ca acelea oferite de bancile straine din cauza restrictiilor impuse de BNR, de necesitatea sustinerii obiectivelor de dezvoltare si de faptul ca sistemul bancar este inca subdezvoltat.

"Cred ca relatia intre banci si public s-a imbunatatit substantial in ultimii ani, dar asta nu inseamna ca perceptia populatiei s-a imbunatatit in aceeasi masura. Cred ca bancile par prea scumpe si prea birocratice, dar acestea trebuie sa acorde imprumuturi in conditii prudente, sa se protejeze si pe ele, si pe clienti", declara Mihai Bogza, presedintele Bancpost.

Concurenta, motorul schimbarii in bine

Acesta indica si conditiile de piata, care obliga institutiile de credit sa fie scumpe - precum rezervele minime obligatorii impuse de Banca Nationala, investitiile in dezvoltare si chiar capitalizarea redusa. „Daca RMO ar fi zero, dobanzile la depozite ar creste cu doua procente, iar cele la credite ar scadea cu acelasi nivel", spune oficialul Bancpost.

La randul sau, Dan Pascariu, presedintele HVB Tiriac, admite ca exista imaginea amintita a bancilor in randul publicului. «Exista aceasta perceptie, care provine si din mituri, care nu se pliaza intotdeauna pe realitate. In general, institutiile bancare sunt mai birocratice, avand in vedere ca administreaza riscuri si lucreaza cu cheltuieli», spune oficialul HVB Tiriac.

El catalogheaza drept un mit faptul ca bancile autohtone sunt mai scumpe sau mai birocratice decat cele europene. « Si in alte state europene clientii se plang de birocratie si comisioane mari: astfel, se considera ca bancile italiene sunt cele mai scumpe, iar cele din Anglia au comisioanele la carduri cele mai mari.

Nu exista o lume perfecta si noi stim asta», mai informeaza Dan Pascariu. In aceste conditii, concurenta va fi cea care va duce la remedierea situatiei. «Motorul este concurenta. Bancile trebuie sa lucreze efectiv la reducerea birocratiei si a costurilor.

Suntem constienti de faptul ca asteptarile clientilor sunt mai mari si incercam sa imbunatatim calitatea serviciilor», spune Pascariu.